Mai multe fonduri ING solicită dividende cu 44,3% mai mari la Zentiva
Administratorii firmei au propus iniţial distribuirea unor dividende de 20 milioane lei (circa 4,5 milioane euro) pentru exerciţiul financiar 2012, sumă cu 40% mai redusă faţă de valoarea alocată pentru 2011.
Astfel, cele două propuneri de dividend brut sunt de 0,048 lei/unitate şi, respectiv, de 0,06927 lei/acţiune.
În anul 2011, acţionarii au primit un dividend brut de 0,0812 lei/titlu.
Compania a raportat pentru 2012 un profit net de 32,18 milioane lei, cu 5% mai redus faţă de câştigul din anul precedent, de 33,85 milioane lei. Zentiva a încheiat anul trecut cu afaceri de 248 milioane de lei (55,6 milioane de euro), în creştere cu 5,3%.
Potrivit celor mai recente raportări, producătorul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deţine direct şi indirect 74,9% din acţiunile Zentiva.
În România grupului Sanofi-Aventis este prezent cu două entităţi juridice distincte – Sanofi-Aventis România şi Zentiva.
Sanofi România a fost anul trecut liderul pieţei farmaceutice, cu o cotă de piaţă de 8,4%, la vânzări de 978,3 milioane lei , potrivit datelor Cegedim.
Titlurile Zentiva au încheiat şedinţa de vineri la un preţ de 0,8025 lei/titlu. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 334,61 milioane lei (75,7 milioane de euro).