Mai multe orașe și regiuni din Bulgaria se numără printre cele mai promițătoare destinații de investiții din Europa – Financial Times

20 02. 2023
Sofia2

Oraşul Sofia este pe locul trei din zece la categoria Eficienţa costurilor, în rândul oraşelor europene importante ale viitorului. În plus, capitala Bulgariei este pe locul şapte la strategia de implementare a Investiţiilor străine directe, în rândul oraşelor europene importante. De asemenea, oraşul este pe locul şase la categoria Capital uman şi mod de viaţă şi pe şapte din zece în ceea ce priveşte atitudinea prietenoasă faţă de afaceri.

Oraşele din Bulgaria au o reprezentare solidă la categoria Eficienţa costurilor în Top 10 oraşe europene mici ale viitorului. Ruse (la Dunăre) este pe primul loc, urmat de Burgas (la Marea Neagră), care este pe locul trei. Varna şi Plovdiv sunt pe şase şi, respectiv, pe şapte.

La categoria Eficienţa costurilor pentru Top 10 regiuni europene mici ale viitorului sunt incluse numeroase regiuni din Bulgaria. Pe primul loc este regiunea Ruse, în timp ce regiunile Stara Zagora, Plovdiv, Varna, Burgas şi Sofia (provincia) sunt pe locurile trei, patru, cinci, şase şi şapte, iar oraşul Sofia este pe nouă.

Stara Zagora este singura regiune din Bulgaria din categoria cea mai promiţătoare destinaţie de investiţii din Europa care implementează strategii pentru încurajarea investiţiilor străine, fiind pe locul şase din nouă. Categoria include de asemenea regiuni din Irlanda, Germania, Austria, Elveţia, Bosnia şi Herţegovina, Lituania şi Serbia.