Mai multe proiecte ale ICR Paris, compromise de tăierea bugetului Institutului
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, în urma reducerii bugetului Institutului Cultural Român cu peste 30%, ICR Paris se vede obligat să anuleze conferinţa „Reconversie urbană: cazul cartierului Gara de Nord, Bucureşti” programată pe 26 septembrie, în cadrul Săptămânii culturilor străine la Paris, un eveniment sub egida FICEP (Forumul institutelor culturale straine de la Paris), organizat în parteneriat cu Pavillon de l’Arsenal, Paris.
Alături de aceasta, ICR Paris urma să participe în cadrul celei de-a unsprezecea ediţii a Săptămânii culturilor străine la Paris şi la conferinţa „Tânăra arhitectură europeană” (un parteneriat cu Pavillon de l’Arsenal şi reprezentantele culturale la Paris ale Italiei, Luxemburgului şi Estoniei).
De asemenea, urma să fie prezentată expoziţia „RE-Act Bucarest, oraşul şi reprezentarea sa conceptuală”, cu fotografii de Andrei Margulescu (un parteneriat cu galeria Talmart din Paris).
„Într-un demers justificat de respectul faţă de partenerii şi publicul său, ICR Paris a făcut toate eforturile posibile pentru menţinerea acestor două evenimente”, se spune în comunicatul ICR Paris.
Astfel, Radu Ponta, arhitect român, va participa la conferinţa „Tânăra arhitectură europeană”, iar fotografiile lui Andrei Margulescu vor fi în continuare expuse la galeria Talmart, costurile de producţie fiind obţinute de fotograf, din partea Zeppelin şi Fundaţiei Archaeus.
Cheltuielile de cazare au fost suprimate prin găzduirea artiştilor în spaţiile de locuit personale ale echipei ICR, aflate în rezidenţa Ambasadei. Cheltuielile de transport vor fi acoperite din contribuţii benevole, iar cele de închiriere a spaţiului, de către galeria Talmart, precizează ICR Paris.
Potrivit ICR Paris, participarea României la festivalul Jazzy Colors, din luna noiembrie 2012, un alt eveniment organizat în parteneriat cu toate reprezentanţele culturale la Paris, membre ale FICEP, şi anunţat deja publicului, „se află în pericol de anulare”. În urma consultărilor cu organizatorii, ICR Paris anunţase participarea României cu „Spitalul Amorului”, un proiect jazz semnat Vlaicu Golcea şi Marta Hristea.
„În acelaşi demers de respect faţă de parteneri şi public, ICR Paris a reuşit să reducă costurile organizării prin negocieri cu artiştii şi cu furnizorii. Rămâne totuşi neacoperită o sumă importantă, care acoperea transportul grupului şi al unor instrumente muzicale la Paris, precum şi închirierea unor echipamente de sunet indispensabile unui concert de calitate. Şi aceste costuri vor trebui compensate prin contribuţii benevole”, explică ICR Paris, precizând că aceasta este cea de-a zecea ediţie a festivalului Jazzy Colors, un eveniment internaţional parizian care şi-a câştigat un loc important pe scena jazz a capitalei franceze.
„În această a doua jumătate a anului 2012, ICR Paris va face tot ce este posibil pentru a-şi menţine notorietatea câştigată în ultimii ani, cu eforturi deosebite, în rândul publicului francez şi român din Franţa. În condiţiile concurenţiale ale mediului cultural francez, dispariţia de pe piaţa culturală timp de un sezon ar fi imediat sancţionată de public”, mai spune ICR Paris.
În urma rectificării bugetare operate în luna august de Guvernul României, bugetul Institutului Cultural Român a fost redus cu 14.560.000 lei, de la 43 000 000 lei, ajungând astfel la 28.440.000 de lei. Scăderea a avut loc în condiţiile în care ICR are angajamente legale în valoare de 29.000.000 de lei, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX la momentul respectiv de către ICR.
„O reducere de această dimensiune a bugetului ICR blochează activitatea institutului, compromite parteneriatele aflate deja în derulare şi afectează credibilitatea instituţiei, construită cu un efort deosebit începând cu 2005. Consecinţele unei asemenea reduceri au fost expuse de conducerea ICR în cadrul unei întâlniri cu ministrul Finanţelor Publice, domnul Florin Georgescu, desfăşurate la începutul acestei luni (august, n.r.). În pofida asigurărilor primite, reducerea de peste 30% a fost operată în şedinţa Guvernului din data de 23 august 2012”, au mai spus la momentul respectiv reprezentanţii ICR.
În aceste condiţii, ICR nu-şi va mai putea desfăşura proiectele programate până la sfârşitul anului, fiind afectate, printre altele, şi pregătirile pentru participarea României în calitate de ţară invitată de onoare la Salonul de Carte de la Paris din 2013.