Mai multe state ale Uniunii Europene, printre care și România, cer impunerea unui plafon semnificativ mai scăzut pentru gazele naturale decât recentul compromis 275 de euro/Megawatt oră
Statele membre UE iau parte sâmbătă la negocieri de urgenţă, în încercarea de a ajunge la un acord privind plafonarea preţului gazelor naturale la reuniunea din 13 decembrie a miniştrilor europeni ai Energiei, dar ţările rămân divizate în privinţa planului.
12 din cele 27 state membre UE au distribuit un document, consultat de Reuters, în care cer ca plafonarea preţului să fie „semnificativ” mai scăzută decât cel mai recent compromis negociat de ţările blocului comunitar.
„Textul nu a ajuns suficient de departe spre ceea ce am putea considera un compromis satisfăcător”, se arată în documentul susţinut de România, Belgia, Italia, Polonia, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Letonia, Lituania şi Slovacia.
De luni de zile sunt disensiuni între statele membre UE privind plafonarea preţului gazelor naturale, dar încă nu s-a ajuns la un compromis între părerile lor divergente.
Unii diplomaţi sunt sceptici că se va ajunge la un acord săptămâna viitoare, şi explică că statele care sprijină cea mai recentă propunere au suficientă putere pentru a bloca aprobarea unui acord.
Majoritatea statelor membre UE cere un plafon concret impus preţului gazelor naturale. De cealaltă parte a mesei se află un grup mic de state membre UE, condus de Germania şi Ţările de Jos, care susţin că un plafon de preţ i-ar face pe furnizori să îşi vândă în altă parte gazele şi de asemenea ar elimina stimulentele pentru reducerea consumului de gaze.
Luna trecută, Comisia Europeană a propus plafonarea, pentru un an, a preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.
Cea mai recentă propunere, consultată de Reuters, prevede o plafonare dacă preţurile depăşesc 220 de euro/Megawatt oră timp de cinci zile, la cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare de la hub-ul TTF de la Amsterdam (unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa), şi atunci când preţurile sunt mai mari cu 35 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate.
Este un nivel mai scăzut decât limita de 275 de euro/Megawatt oră propusă de Comisia Europeană, dar cele 12 state membre UE spun că încă nu este suficient de mic.