Mai multe state UE, printre care și România, cer măsuri pentru sprijinirea producătorilor auto de pe continent, afectați de normele privind poluarea
România, Italia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia şi Austria s-au alăturat grupului care va solicita joi miniştrilor Concurenţei din UE să găsească o soluţie pentru ca producătorii auto să evite amenzile din 2025, când în UE intră în vigoare norme mai dure privind emisiile de CO2.
Alianţa vrea să îmbunătăţească politica în domeniul auto echilibrând stimularea cererii cu sprijinul pentru investiţii.
„Industria este acum într-un punct critic, se confruntă cu dificultăţi semnificative legate de producţie, forţa de muncă li concurenţa globală, ceea ce necesită acţiuni urgente şi coordonate la nivelul UE. Următorul ciclu legislativ de cinci ani prezintă oportunitatea unei mai bune alinieri a politicii industriale cu obiectivele mai ample ale UE de decarbonizare şi competitivitate”, se arată în propunerea comună consultată de Bloomberg News.
Impulsionarea poziţiei producătorilor europeni pe scena globală este una din priorităţile cheie ale preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul celui de-al doilea mandat, până în 2029. Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată miercuri de Parlamentul European, iar oficialul CE le-a spus europarlamentarilor că industria auto este „o mândrie europeană şi s-a angajat să asigure faptul că „viitoarele maşini vor continua să fie fabricate în Europa”.
De asemenea, Ursula von der Leyen le-a spus jurnaliştilor că ea personal va conduce actualul dialog strategic cu industria auto.
În prezent limita de emisii la nivelul întregii flote a UE este de 116 grame CO2/km, măsurată pe baza aşa-numitei procedură de testare WLTP, dar urmează să scadă până la 94 g CO2/km în 2025. Depăşirea limitelor de CO2 ar putea duce la amenzi în valoare de 95 de euro pentru fiecare CO2 gram/km în plus înmulţit cu numărul de vehicule vândute. În aceste condiţii, companiile auto s-ar putea confrunta cu amenzi de sute de milioane de euro.
Producătorii auto europeni se confruntă cu dificultăţi semnificative deoarece cererea pentru vehicule electrice (EV) dezamăgeşte iar costurile cresc, în plus pe lângă norme mai dure privind emisiile de CO2, Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). De asemenea, companiile auto au cerut schimbarea legislaţiei pentru evitarea amenzilor din 2025, într-un moment în care producătorii auto din China îşi majorează vânzările în regiune.
„Astfel de amenzi ar limita sever capacitatea industriei de a reinvesti în inovare şi dezvoltare, afectând prin urmare competitivitatea Europei pe plan global. Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile a scos în evidenţă aceste temeri, şi sprijinim necesitatea unor măsuri urgente adecvate şi a unor mijloace financiare adecvate la nivelul UE, inclusiv un pachet de măsuri pe termen scurt, pentru a facilita tranziţia justă care să nu submineze competitivitatea Europei”, susţin cele şapte state membre UE.
Acestea cer o evaluare a standardelor privind emisiile CO2 pentru noile autoturisme şi camionete, spunând că reglementările sunt de asemenea necesare urgent pentru a stopa renunţarea la investiţii în cercetarea şi dezvoltarea tehnologiei verzi.
Limitele mai dure din 2025 fac parte din planurile de interzicere a automobilelor cu motoare pe benzină şi motorină din 2035.