Mai multe termene ale licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă au fost decalate

Mai multe termene ale licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă au fost decalate, compania câştigătoare urmând să fie anunţată pe 26 iunie, potrivit unui anunţ publicat astăzi pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Economica.net - sâm, 20 apr. 2013, 14:26
Mai multe termene ale licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă au fost decalate

Potrivit anunţului, documentele de precalificare se pot depune până la data de 8 mai, ora 16.00, faţă de 22 aprilie ora 16.00, cum a fost stabilit iniţial.

Deschiderea documentelor va avea loc 9 mai, ora 11.00 la sediul Ministerului Transporturilor, faţă de 23 aprilie în procedura iniţială, iar până pe 15 mai, ora 12.00, se analizează documentele şi va fi publicată o listă scurtă cu potenţialii investitori, precum şi lista celor respinşi. Iniţial, termenul pentru publicarea listei scurte fusese 29 aprilie.

Termenul stabilit iniţial pentru depunerea ofertelor celor înscrişi pe lista scurtă, 8 mai, a fost decalat pentru 27 mai, ora 10.00 la sediul Ministerului Transporturilor, iar din 28 mai comisia de privatizare va purta negocieri cu fiecare ofertant în parte.

Pentru participarea la licitaţia cu ofertă în plic, documentele trebuie depuse de potenţialii cumpărători până cel târziu în data de 19 iunie, ora 12.00, iar în data de 26 iunie, ora 11.00, la sediul ministerului, Comisia de privatizare va deschide plicurile depuse de ofertanţii prezenţi şi va stabili câştigătorul licitaţiei.

Preţul de pornire al licitaţiei pentru 51% din acţiunile CFR Marfă este de aproape 800 de milioane de lei, iar dosarul de prezentare poate fi achiziţionat contra sumei de 10.000 de euro sau echivalent în lei.

Participanţii trebuie să depună 10.000 de euro sau echivalent în lei prin ordin de plată la Trezorerie sau într-un cont de la Eximbank pentru documentele pentru licitaţie, iar în cazul precalificării vor trebui să mai plătească o taxă de 5.000 de euro pentru a consulta camera de date.

După finalizarea procesului de privatizare, statul rămâne cu 49% din acţiunile companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...