Mai mulţi bani pentru administratorii Fondului Proprietatea

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) sunt chemaţi pe 28 aprilie să aprobe detaliile creşterii comisioanelor pe care le vor încasa administratorii de la Franklin Templeton. Proiectul de contract de administrare propune o creştere cu mai mult de un sfert a "comisionului de bază", până la 0,6% din valoarea de piaţă a Fondului, şi comisioane speciale "de distribuţie" de până la 2% din banii realocaţi acţionarilor din alte surse decât dividendele.
Adrian N. Ionescu - vin, 21 mart. 2014, 08:51
Mai mulţi bani pentru administratorii Fondului Proprietatea

„Comisionului de bază” plătit firmei americane Franklin Templeton care administrează Fondul Proprietatea (FP) urmează să crească de la 0,479% la 0,6% din capitalizarea (valoarea de piaţă) a fondului, calculată cu preţul mediu ponderat cu volumele de tranzacţionare de la Bursa de valori Bucureşti (BVB).

Capitalizarea actuală a FP este de 10,9 miliarde de lei.  

Contractul de administrare vizează un mandat de doi ani, care va începe în septembrie şi are obiectivele dure de performanţă impuse anul trecut de compania de investiţii de risc Elliott Associates, cel mai mare acţionar al FP (circa 15% din acţiunile FP).

Una din condiţiile puse de cei mai influenţi acţionari ai FP a fost creşterea veniturilor acestora, prin creşterea preţului acţiunilor FP, sau prin ceea ce la vremea respectivă s-a numit dividende speciale, chiar cu preţul  vânzării de active.

Franklin Templeton a început apoi  să vândă din active ca să finanţeze programele de răscumpărare ale acţiunilor FP, o parte din acestea au fost anulate şi capitalul social redus cu 5%.

Operaţiunea urmează să fie avizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), şi circa 677 de milioane de lei vor fi redistribuite acţionarilor.

Pentru astfel de operaţiuni administratorii de la Franklin Templeton vor fi recompensaţi cu 2%  din valoarea distribuită, până la 31 octombrie 2015 şi cu 1% de la 1 noiembrie 2015.  

Franklin Tempelton a fost suspectat în piaţă că, pentru  a satisface setea de cash a acţionarilor, riscă „vânzarea pe bucăţi ” a Fondului şi resectiv desfiinţarea de facto a acestuia.

În acest an propune acţionarilor să numai încaseze dividende, având în vedere că vor primi alocaţiile speciale rezultate din reducerea capitalului social.

Totuşi, păstrarea profitului net nu înseamnă neapărat că FP va face şi investiţii. Politica de investiţii a Franklin Templeton continuă să considere că investiţia FP în acţiunile proprii este cea mai bună.

Te-ar mai putea interesa și
China acuză la OMC că taxele vamale americane vor produce pagube mari țărilor sărace
China acuză la OMC că taxele vamale americane vor produce pagube mari țărilor sărace
Ministrul chinez al Comerţului, Wang Wentao, a declarat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) că taxele vamale americane vor produce "grave prejudicii" ţărilor sărace, potrivit unui......
Miniștrii de finanțe din statele UE s-au întâlnit pentru a discuta despre crearea unui fond de înarmare comun
Miniștrii de finanțe din statele UE s-au întâlnit pentru a discuta despre crearea unui fond de înarmare comun
Miniştrii de finanţe din ţările UE au început sâmbătă discuţii privind formarea unui fond de apărare comun care ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu are mobilizați 420 de muncitori pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului, ajuns la peste 70%
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu are mobilizați 420 de muncitori pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului, ajuns ...
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a postat sâmbătă imagini cu șantierul UMB Zimbor - Poarta Sălajului din Autostrada ...
ANPC desfășoară în perioada de dinainte de Paște acțiuni de consiliere, prevenire și control la operatorii economici din toată țara
ANPC desfășoară în perioada de dinainte de Paște acțiuni de consiliere, prevenire și control la operatorii economici ...
Echipele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sunt, deja, pe teren în toată ţara şi desfăşoară ...