Mai mulți foști oficiali americani s-au întâlnit în secret cu Lavrov pentru a discuta referitor la situația Ucrainei

06 07. 2023
Lavrov

Potrivit postului american, întâlnirea cu Lavrov a avut loc la New York în aprilie şi a durat câteva ore.

La reuniunea cu şeful diplomaţiei ruse a participat Richard Haass, un diplomat veteran care în iunie a demisionat din funcţia de preşedinte al Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relaţii Externe), un important think tank din Washington specializat în politică externă, a precizat NBC, citând patru foşti oficiali americani şi doi oficiali activi.

La întâlnire au mai luat parte expertul în Europa Charles Kupchan şi expertul în Rusia Thomas Graham, ambii foşti oficiali de la Casa Albă, care lucrează în prezent la Council on Foreign Relations, potrivit NBC.

Au fost abordate unele dintre cele mai dificile probleme de rezolvat în războiul din Ucraina, cum ar fi soarta teritoriilor ocupate de Moscova şi pe care Kievul s-ar putea să nu le elibereze vreodată, precum şi căutarea unei soluţii diplomatice care să fie acceptată de ambele părţi.

Reţeaua americană susţine că administraţia lui Joe Biden ştia despre acele discuţii, însă acestea nu au avut loc la ordinul său, potrivit a două dintre sursele NBC.

De asemenea, foştii oficiali americani care s-au întâlnit cu Lavrov au raportat ulterior conţinutul întâlnirii către Consiliul de Securitate Naţională de la Casa Albă, care se ocupă de politica externă, a precizat NBC.

Casa Albă a refuzat să comenteze cu privire la aceste întâlniri şi le-a spus reporterilor să îi întrebe pe foştii oficiali implicaţi.

În plus, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, Andrew Bates, a declarat presei că obiectivul lui Biden rămâne acela de a ajuta Ucraina să câştige teren pe câmpul de luptă, astfel încât să poată negocia cu Rusia „de pe o poziţie de forţă maximă” pentru a obţine pacea în condiţiile sale.

Bates a reiterat, totodată, că deviza administraţiei Biden este „nimic despre Ucraina fără Ucraina”, astfel că guvernul de la Kiev trebuie să fie implicat în orice discuţie a SUA privind Ucraina.

O sursă din biroul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru NBC că poziţia sa rămâne aceeaşi şi că Ucraina trebuie să fie parte a oricăror discuţii privind viitorul său, dar a refuzat să comenteze în mod specific discuţiile secrete raportate de canalul american.