Mai puţin de jumătate dintre angajaţi se aşteaptă la o primă de Paşte – sondaj

Mai puţin de jumătate dintre angajaţi (45%) speră să primească o primă cu ocazia Paştelui, cu 10% mai puţini decât anul trecut, iar dintre aceştia cei mai mulţi (58%) se aşteaptă să fie răsplătiţi de angajator cu o sumă cuprinsă între 100 şi 200 de lei.
AGERPRES - mar, 04 apr. 2023, 10:12
Mai puţin de jumătate dintre angajaţi se aşteaptă la o primă de Paşte - sondaj

„Sărbătorile de Paşte pun presiuni financiare pe bugetul angajaţilor români, care declară că prima de sărbători de la angajator ar fi un real ajutor (47%) sau cu adevărat esenţială (29%) pentru cumpărăturile pascale. Cu toate acestea, doar 45% dintre angajaţi speră să primească ceva în plus cu ocazia Paştelui, cu 10% mai puţini decât anul trecut. Dintre aceştia, cei mai mulţi (58%) se aşteaptă să fie răsplătiţi de angajator cu o sumă cuprinsă între 100 şi 200 de lei, deşi nevoile reale a peste 77% dintre respondenţi ar depăşi valoarea de 500 de lei. Alţi 26% estimează că vor primi între 200 şi 400 de lei, iar 16% speră la o primă mai mare de 400 de lei”, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs.

Începând din acest an, angajatorii pot oferi beneficii extrasalariale cu ocazia Paştelui în valoare de cel mult 300 de lei, fără a fi impozitaţi. Prima în bani este şi anul acesta beneficiul preferat de angajaţi cu ocazia Paştelui, după cum au indicat jumătate dintre respondenţii sondajului BestJobs. Alţi 21% ar prefera tichete valorice sau vouchere, în timp ce 15% înclină spre clasicul coş cu produse specifice de sezon. 13% s-ar bucura să primească zile libere suplimentare şi doar 3% ar alege o petrecere tematică organizată de angajator.

Cu toate acestea, întrebaţi ce şi-ar dori pentru această ocazie în mod ideal, pe lângă opţiunile tradiţionale cu care s-au obişnuit, 35% au menţionat beneficii pe partea de sănătate, precum şedinţe la sport, nutriţionist sau psiholog, iar 4% au menţionat acţiuni în cadrul companiei.

Urmând tendinţa din ultimii ani, cea mai mare parte a bugetului total alocat pentru sărbătorile pascale este direcţionată către masa de Paşte. Astfel, anul acesta, 83% dintre angajaţii care au răspuns la sondajul BestJobs intenţionează să cheltuiască cel mai mult pe alimentele specifice sărbătorii, în timp ce 8% vor dedica cea mai mare parte din buget cadourilor, mai mulţi decât anul trecut.

Sondajul a fost efectuat în luna aprilie, pe un eşantion de 928 de utilizatori de internet din România.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cu o experienţă de peste 22 de ani în domeniu. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 35.000 de joburi şi 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...