Maia Sandu a cerut la Davos sisteme de apărare antiaeriană și sprijin financiar pentru Republica Moldova

19 01. 2023
maia sandu

”Am cerut sisteme de supraveghere şi de apărare aeriană. Înţelegem că Ucraina este prioritară şi trebuie să le primească, dar sperăm să primim şi noi ceva”, a spus Maia Sandu.

Ea a adăugat că Republica Moldova are nevoie de asemenea de un ajutor financiar extern anul acesta care să fie cel puţin la nivelul celui din 2022, adică cel puţin 600 de milioane de euro, pentru a-şi proteja populaţia în faţa inflaţiei.

Maia Sandu a menţionat că Republica Moldova şi-a crescut bugetul apărării, iar guvernul de la Chişinău are discuţii despre sistemele de apărare antiaeriană atât cu Uniunea Europeană, cât şi, pe bază bilaterală, cu aliaţii săi.

Chişinăul a acuzat Moscova că încearcă să-şi folosească influenţa asupra separatiştilor rusofoni din Transnistria pentru a destabiliza Republica Moldova. Aceste eforturi de destabilizare au eşuat până în prezent, a apreciat Maia Sandu în interviul pentru Reuters, adăugând că niciuna dintre părţi nu doreşte un conflict.

”Rusia a încercat să mobilizeze grupurile corupte din (Republica) Moldova şi partidele proruse, cu obiectivul de a da jos guvernul, parlamentul şi preşedinţia, iar aceasta (eşecul lor – n.red.) nu înseamnă că au renunţat, dar deocamdată am reuşit să menţinem stabilitatea”, a afirmat Maia Sandu.

După declanşarea invaziei ruse în Ucraina, guvernul de la Chişinău a încercat să-şi diminueze dependenţa faţă de gazul rusesc, aceasta şi în contextul în care compania rusă Gazprom a redus livrările către Republica Moldova şi are dispute cu Chişinăul asupra facturilor restante.

”La ora actuală, malul drept (al Nistrului – n.red.) primeşte gaz de pe piaţă, în timp ce gazul de la Gazprom este folosit în regiunea Transnistria, aşadar putem spune că (Republica) Moldova se eliberează în sfârşit de dependenţa faţă de gazul rusesc”, a explicat preşedinta Maia Sandu.

Admiţând că aceste gaze venite din alte surse sunt mai scumpe decât cele furnizate de Gazprom, ea a insistat că ţara sa şi-a securizat aprovizionarea cu gaz iarna aceasta şi va încerca să încheie contracte pe termen lung cu furnizorii de gaze care să înlocuiască gazul de la Gazprom.

Pe de altă parte, în ce priveşte integrarea europeană a Republicii Moldova după ce aceasta a primit anul trecut statutul de ţară candidată la UE, Maia Sandu s-a arătat încrezătoare că ţara sa va realiza schimbările necesare în vederea aderării, inclusiv o reformă a justiţiei pentru a combate corupţia.

”Integrarea în UE este cel mai important proiect în ţară şi singura noastră şansă de a supravieţui ca democraţie în această perioadă complicată şi în această regiune complicată”, a conchis ea.