Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut peste aşteptări, în luna mai

Economica.net
02 06. 2015
bce_19465600

Potrivit unei estimări preliminare publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat la 0,3% în mai, în timp ce analiştii se aşteptau la 0,2%.

Principalele elemente responsabile pentru majorarea inflaţiei luna trecută au fost preţurile la servicii, care au consemnat o creştere anuală de 1,3%, urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări, care au înregistrat un avans de 1,2%, în timp ce preţurile la energie au avut o scădere anuală de 5%, mai redusă decât declinul de 5,8% înregistrat în aprilie.

În luna aprilie 2015, România s-a numărat printre statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai mari rate anuale ale inflaţiei.

În martie, Banca Centrală Europeană a demarat mult aşteptatul program de relaxare cantitativă, în valoare de 1.100 de miliarde de euro, menit să redreseze economia zonei euro şi să evite riscul unei spirale deflaţioniste. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a anunţat achiziţii lunare combinate de obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro, din martie 2015 până în septembrie 2016.

Conform estimărilor BCE, rata inflaţiei se va situa anul acesta la 0,7% şi la 1,3% anul viitor – mult sub ţinta de 2% avută în vedere de instituţie. Şi aceste proiecţii ar putea fi revizuite în scădere, deoarece nu reflectă pe deplin recentele scăderi ale preţului la ţiţei.