Majorările salariale bugetate de companii pentru 2022 ar trebui revizuite cu 2-3 pp în sus, din cauza inflaţiei – studiu
Potrivit unui comunicat al companiei, majoritatea companiilor şi-a realizat bugetele de creşteri salariale la sfârşitul verii, când inflaţia se situa la 4%. Pentru finalul anului aşteptările sunt ca inflaţia să depăşească 7%, ceea ce ar putea determina revizuirea bugetelor salariale.
„Pentru 2022, companiile îşi construiseră bugete mai moderate comparativ cu acest an, când rata medie de majorare a fost de 8,9%, care venea după un an 2020 greu, cu întreruperi de activitate, şomaj tehnic sau îngheţări salariale în multe industrii. Creşterea inflaţiei peste estimări în acest an va pune însă presiune pe aceste bugete, iar companiile vor fi nevoite să îşi ajusteze politicile pentru a fi competitive pe piaţa muncii, ţinând cont însă de resursele disponibile”, a declarat Daniel Anghel, Partener servicii fiscale şi juridice PwC România.
Conform estimărilor companiilor respondente, bazate pe bugetele din vară, anul viitor, cea mai mare creştere medie a salariilor de circa 13% este prevăzută în industria serviciilor de marketing şi publicitate, urmată de servicii financiare cu 11,06%, asigurări cu 8,75%, IT cu 6,83%, retail cu 5,94%, centrele de servicii cu 5,79%, industrie cu 5,42% şi sectorul farmaceutic cu 4,41%. Observăm, de altfel, că sectoarele care au avut creşteri mai mici anul acesta şi anul trecut sunt în top în anul următor, pentru a recupera. Cele mai mari venituri salariale medii sunt în sectorul IT, urmat în ordine de servicii financiare, centre de servicii, industrie, bunuri de larg consum, asigurări, farmaceutic, servicii medicale, ospitalitate şi retail.
Studiul reflectă şi diferenţe demografice în abordarea pachetelor de remunerare. Cea mai bine plătită grupă de vârstă este cea cuprinsă între 26 şi 43 de ani, categoria 44-54 de ani fiind la un nivel uşor mai redus decât cea anterioară, iar după 55 de ani nivelul salarial acordat de companii scade şi pentru că procentul angajaţilor din acest segment este foarte mic. De asemenea, remunerarea femeilor faţă de bărbaţi este vizibil mai scăzută în anumite segmente profesionale, cum ar fi categoria muncitori/operatori.
În acelaşi timp, angajaţii cu performanţe ridicate sunt plătiţi cu 12% până la 18% mai mult decât restul angajaţilor, la fel şi cei care au o vechime mai mare în firmă.
„Piaţa muncii s-a schimbat foarte mult de la începutul pandemiei. Pe lângă accelerarea digitalizării şi schimbările ireversibile generate de flexibilitatea modului de lucru, vorbim şi despre evoluţii în zona relaţiilor de muncă, de exemplu, o apetenţă crescută a multor categorii profesionale de a lucra contractual, pe proiecte, şi de a nu avea angajamente pe termen lung, ceea ce determină provocări din partea organizaţiilor de a-şi regândi politicile de resurse umane. Astfel, presiunea dată de disponibilitatea forţei de muncă de care vorbim de câţiva ani continuă, dar capătă şi valenţe noi. Planurile ambiţioase de creştere şi transformare ale organizaţiilor, inclusiv cele publice, ar putea fi limitate de lipsa resurselor umane. La nivel internaţional, în 2022, angajatul va avea o putere de negociere mai mare, inclusiv în economiile stabile din punct de vedere al pieţei muncii, cu atât mai mult în cele emergente din Europa Centrală şi de Est, care încă au probleme structurale”, a arătat Oana Munteanu, director People & Organization PwC România, coordonatoarea studiului.
A doua parte a studiului salarial şi de beneficii PayWell România 2021 a fost extins, incluzând industrii noi pentru raport, respectiv tehnologie, BPO, asigurări, advertising şi FMCG. Prima parte a studiului PayWell România 2021 a cuprins peste 100 de companii din industrie, banking, farmaceutic, retail şi ospitalitate, pentru care rata medie de creştere a salariilor în 2022 a fost calculată la 8,1%. În total, la ambele părţi ale sondajului au participat peste 200 companii, rata de creştere medie de salarii recalculată fiind 7%.