Majoritatea băncilor din UE vor creşte salariile, din cauza limitării bonusurilor – studiu

Majoritatea băncilor europene anticipează că vor majora salariile pentru a reduce impactul limitelor care urmează să fie impuse de Uniunea Europeană (UE) asupra bonusurilor acordate bancherilor, potrivit unui sondaj citat de Bloomberg.
Economica.net - mar, 11 iun. 2013, 09:12
Majoritatea băncilor din UE vor creşte salariile, din cauza limitării bonusurilor - studiu

Studiul a fost realizat de compania de consultanţă în resurse umane Towers Watson & Co. pe un eşantion de peste 150 de reprezentanţi ai departamentelor de resurse umane din sectorul bancar european.

Sondajul relevă că numai 7% dintre bănci consideră că noile reglementări UE vor reduce cu succes nivelul compensaţiilor din industria serviciilor financiare. Aproximativ 53% dintre respondenţi au declarat că instituţia pe care o reprezintă ca creşte salariile ca urmare a noilor erguli.

Ca urmare a limitării bonusurilor, angajaţii din sistemul financiar vor beneficia de asemenea de mai multe programe de training, contribuţii mai mari la fondurile de pensii şi programe mai flexibile de lucru, potrivit raportului.

„Băncile sunt conştiente că, atunci când limita asupra bonusurilor va intra în vigoare, mulţi dintre angajaţii lor vor primi compensaţii financiare mai reduse, astfel că instituţiile de credit vor fi nevoite să acopere această diferenţă prin diverse măsuri”, comentează pentru Mark Shelton, director executiv la Towers Watson, citat de Bloomberg.

UE a prezentat în luna mai un proiect prin care vizează limitarea bonusurilor acordate bancherilor la de două ori compensaţia fixă. Regulile vor afecta toţi angajaţii din sistemul bancar care câştigă mai mult de 500.000 euro pe an.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Buzău – Focșani: Cel mai lung pod al A7 a intrat în teste. UMB va solicita recepția săptămâna viitoare
VIDEO Autostrada Buzău – Focșani: Cel mai lung pod al A7 a intrat în teste. UMB va solicita recepția săptămâna ...
Au început testele de siguranță la podul peste râul Buzău, parte din Autostrada Moldovei (A7), informează vineri secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu....
Antibiotice Iași i-a acordat directorului general Ioan Nani un mandat nou de patru ani
Antibiotice Iași i-a acordat directorului general Ioan Nani un mandat nou de patru ani
Compania Antibiotice Iași S.A. a anunțat astăzi investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a fost ...
Administrația Trump limitează dreptul membrilor Congresului de a vizita locurile în care sunt reținuți migranții ilegali
Administrația Trump limitează dreptul membrilor Congresului de a vizita locurile în care sunt reținuți migranții ilegali
Executivul american a publicat noi reguli ce limitează capacitatea congresmenilor de a vizita locurile în care sunt reţinuţi ...
Sphera Franchise Group inaugurează prima cofetărie Cioccolatitaliani din portofoliul său în localitatea Riccione, din Italia
Sphera Franchise Group inaugurează prima cofetărie Cioccolatitaliani din portofoliul său în localitatea Riccione, din ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, deschide prima sa unitate Cioccolatitaliani, în ...