Majoritatea britanicilor doresc ieşirea ţării lor din UE după atentatele de la Paris – sondaj

Economica.net
24 11. 2015
marea_britanie_7658945765843_62369000

Potrivit sondajului ORB, efectuat pe un eşantion de 2.000 de persoane, 52% dintre britanicii chestionaţi doresc părăsirea UE, în timp ce 48% vor menţinerea ţării în blocul comunitar.

Sondaje similare realizate îi iunie, iulie şi septembrie indicau că majoritatea celor intervievaţi vor rămânerea regatului în componenţa UE, scrie Agerpres.

La începutul acestei luni, premierul britanic, David Cameron, şi-a lansat iniţiativa de reformă a UE, înainte de un referendum privind aparteneţa Marii Britanii la UE, consultare pe care el a propus s-o organizeze până la sfârşitul lui 2017.

O eventuală ieşire a Marii Britanii din UE ar zdruncina blocul comunitar, care ar rămâne fără cea de-a doua mare putere economică a sa şi fără una din cele două mari puteri militare ale sale. Proeuropenii avertizează că ieşirea din UE va afecta economia britanică şi va antrena destrămarea Regatului Unit, ducând la un alt vot în Scoţia pentru independenţă.

Alte sondaje au arătat o scădere în rândul britanicilor a susţinerii apartenenţei la UE în acest an ca urmare preocupărilor în legătură cu afluxul de imigranţi în Europa.