Majoritatea directorilor financiari intenţionează că crească sau să menţină investiţiile digitale, până în 2023 – Gartner
Consultanţii afirmă că acele companii care efectuează investiţii potrivite în domeniul digital au o retenţie a clienţilor de 2,7 ori mai mare, rate de satisfacţie a clienţilor de 1,6 ori mai mari şi o valoare medie a comenzilor de 1,9 ori mai mare, scrie Agerpres.
Potrivit şefului de cercetare din Departamentul Gartner Finance, Alexander Bant, companiile digitale de top chiar au şanse de trei ori mai mari să obţină venituri şi marje de profit peste media industriei. „De asemenea, am descoperit că 67% dintre consumatori vor plăti mai mult pentru o experienţă digitală grozavă”, a spus Bant.
Gartner i-a chestionat pe directorii financiari în legătură cu intenţiile lor de investiţii tehnologice până în anul 2023, atât în cadrul departamentului lor, cât şi în cadrul companiei. La nivel de organizaţie, 46% dintre respondenţi au declarat că îşi extind planurile digitale, în timp ce 32% au spus că nu au fost planificate modificări.
Datele sondajului de specialitate indică faptul că directorii financiari intenţionează să accelereze evoluţia investiţiilor în transformarea digitală care au fost lansate cu seriozitate la începutul pandemiei, în conformitate cu previziunile Gartner IT Spending Forecast privind o creştere generală a cheltuielilor IT la nivel mondial în 2022.
În cadrul propriilor departamente, peste jumătate dintre directorii financiari (52%) plănuiesc să crească investiţiile digitale, în timp ce 38% au declarat că intenţionează să îşi protejeze nivelul actual de investiţii.
Pe ansamblu, 78% din totalul celor chestionaţi afirmă că, în următorii doi ani, vor să menţină sau să crească investiţiile în domeniul digital la nivelul companiilor de mari dimensiuni.
Sondaj Gartner a fost realizat în luna mai a acestui an, în rândul a 199 de directori financiari şi lideri seniori din departamentele financiare.