Majoritatea germanilor (67%) se opune unui rol mai mare în NATO pentru țara lor
Sondajul, realizat între 8 şi 12 noiembrie în rândul a peste 2.000 de alegători eligibili şi descris de YouGov drept reprezentativ, a constatat că 41% sunt în favoarea menţinerii nivelului actual de participare, în timp ce 16% pledează pentru un rol redus sau chiar pentru retragerea ţării din Alianţa Nord-Atlantică.
Sprijinul pentru o mai mare implicare a variat mult în funcţie de afinitatea politică a respondenţilor.
Susţinătorii Liber-Democraţilor (FDP) şi ai Verzilor au fost mai predispuşi să favorizeze o implicare mai mare, cu 53%, respectiv, 49%. În schimb, 27% dintre alegătorii partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) consideră că ţara lor ar trebui să părăsească NATO.
Majoritatea alegătorilor social-democraţilor de centru-stânga (SPD) şi ai creştin-democraţilor de centru-dreapta (CDU) susţin cursul actual.
În timpul primului mandat la Casa Albă, Donald Trump i-a criticat frecvent pe aliaţii europeni, în special pentru cheltuielile destinate apărării, pe care le-a considerat insuficiente şi au fost momente în care chiar a ameninţat că SUA ar putea părăsi NATO.
Ca răspuns, după victoria în alegeri a lui Donald Trump, ministrul de externe german, Annalena Baerbock (Verzi), şi ministrul apărării, Boris Pistorius (SPD), au subliniat necesitatea ca Europa să îşi asume mai multă responsabilitate în politica de securitate.