Majoritatea germanilor vor ca Grecia să iasă din zona euro
Conform sondajului realizat de institutul You-Gov, 58% dintre germanii intervievaţi s-au declarat favorabili ieşirii Greciei din zona euro, numai 28% dorind ca această ţară să păstreze moneda comună, iar 14% nu au manifestat nicio opinie.
Procentul celor care susţin ieşirea Greciei din zona euro este în uşoară creştere faţă de cel înregistrat la ultimul sondaj pe acelaşi subiect, efectuat în Germania în luna mai, atunci 53% dintre cei chestionaţi afirmând că doresc ca Grecia să renunţe la moneda comună, o opinia contrară manifestând 30%. Însă în sondajul ce l-a precedat pe cel din mai, realizat în martie, procentul adepţilor ieşirii Greciei din zona euro, aşa-numita ‘Grexit’, a fost şi mai mare, de 59%.
Negocierile dintre Grecia şi creditorii săi, UE şi FMI, pentru continuarea asistenţei financiare au înregistrat duminică un nou eşec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată. Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din împrumuturile FMI şi riscă să nu poată onora această scadenţă fără deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendată de la începutul verii şi condiţionată de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme. Guvernul condus de Alexis Tsipras a respins reformele propuse de creditorii internaţionali, considerând că ele implică noi măsuri de austeritate.
Şeful executivului grec a declarat miercuri, la o conferinţă de presă cu cancelarul austriac Werner Faymann că solicitările creditorilor internaţionali de creştere a TVA-ului la electricitate şi medicamente, precum şi tăierea cu 1,8 miliarde de euro a fondului de pensii, sunt ‘exagerate’, iar UE va trebui ‘să accepte consecinţele’ unui ‘nu’ al Greciei.
Pe de altă parte, potrivit publicaţiei spaniole ABC, guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yanis Sturnaras, a declarat miercuri în faţa parlamentului de la Atena că, începând din luna octombrie a anului trecut, peste 30 de miliarde de euro au ieşit din sistemul bancar elen şi a estimat că fără un acord cu creditorii internaţionali ieşirea Greciei din zona euro va fi inevitabilă.