Majoritatea IMM-urilor se finanţează din surse proprii. Care sunt barierele în accesul la finanţare

Economica.net
15 07. 2016
afacere_antreprenor_idee_business_92408500_82698300

Principalele bariere în accesarea de finanţări bancare sunt preţul creditului sau dobânzile prea ridicate (44,43% dintre IMM-uri), lipsa garanţiilor (29,11%), faptul că se cer prea multe acte (18,98%), dar şi lipsa certitudinii privind situaţia financiară a companiei (18,16%).

De aceea, 21,26% dintre IMM-uri au preferat să recurgă la credite la furnizor, 7,94% din întreprinderi au utilizat leasingul şi doar 2,1% din unităţile economice au utilizat fondurile nerambursabile ca sursă de finanţare.

Ramurile de servicii şi comerţ se bazează într-o proporţie foarte ridicată pe autofinanţare, în timp ce creditul bancar are o utilizare mai ridicată în turism.

Principalele nevoi de finanţare ale IMM-urilor sunt: finanţarea stocurilor şi capitalul de lucru (35,95%), dezvoltarea unor produse, servicii sau accesarea unor noi pieţe (29,74%) şi investiţiile imobiliare în echipamente sau tehnologie (28,10%).

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) apreciază că, în acest moment, este nevoie de stimularea finanţării afacerilor prin instrumente alternative, precum seed-capital, furnizarea de micro-granturi şi micro-credite din fonduri europene, furnizarea de capital de risc, precum şi furnizarea de finanţări pe termen mediu şi lung pentru cofinanţarea realizării de produse ecologice din fonduri europene. Diversificarea şi amplificarea serviciilor de garantare şi contragarantare, precum şi îmbunătăţirea politicilor băncilor cu capital de stat sunt, de asemenea, măsuri care ar susţine dezvoltarea IMM-urilor româneşti.

Carta Albă a IMM-urilor din România are la bază interviuri cu 1.096 întreprinzători.