Majoritatea japonezilor se opune creşterii taxelor pentru a finanţa investiţii militare masive

18 12. 2022
tokyo japonia 877654

Japonia a anunţat un plan de cheltuieli militare de 320 miliarde de dolari pentru a cumpăra rachete capabile să lovească China şi pentru a pregăti ţara pentru un conflict susţinut, în contextul în care testele cu rachetă ale Coreei de Nord, pretenţiile Chinei asupra Taiwanului şi invadarea Ucrainei de către Rusia au alimentat temerile de război.

Premierul Fumio Kishida a spus în această lună că guvernul său nu va creşte taxele pentru viitorul an fiscal care începe la 1 aprilie, dar că le va majora în etape până în 2027 pentru a asigura finanţarea necesară suplimentării bugetului apărării.

El a spus că Japonia se află „într-un moment de cotitură în istorie” şi că dezvoltarea armatei prin reduceri de costuri şi creşteri de taxe este „răspunsul meu la diferite provocări de securitate cu care ne confruntăm”.

Aproape 65% dintre cei care au răspuns sondajului Kyodo s-au opus creşterii taxelor pentru suplimentarea cheltuielilor militare, în timp ce 87% au spus că premierul Kishida nu a explicat suficient necesitatea de a creşte taxele.

Sondajul a mai arătat că sprijinul pentru administraţia Kishida rămâne neschimbat de luna trecută, la nivelul de 33,1%, cel mai mic din octombrie anul trecut.

Planul fiscal al guvernului nipon pe cinci ani, odinioară de neconceput în Japonia pacifistă, ar aduce această ţară pe locul trei în topul statelor care cheltuiesc cel mai mult pentru apărare, după SUA şi China.