Majoritatea orașelor din Europa intenționează să cheltuiască mai mult pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice – sondaj BEI

Majoritatea orașelor din Europa intenționează să cheltuiască mai mult pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice și pentru înmulțirea locuințelor publice, a școlilor și spitalelor, conform unui nou sondaj al Băncii Europene de Investiții (BEI).
Economica.net - mar, 08 apr. 2025, 19:06
Majoritatea orașelor din Europa intenționează să cheltuiască mai mult pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice - sondaj BEI

Sondajul BEI privind municipalitățile din 2025 semnalează că 56% își propun să investească mai mult pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și 53% intenționează să-și mărească bugetele pentru infrastructura socială în următorii trei ani.

BEI a publicat raportul astăzi, concomitent cu o conferință la Bruxelles a Comitetului European al Regiunilor cu scopul de a discuta nevoile de investiții urbane din Europa și de a sprijini agenda politică a UE pentru orașe.

Sondajul cuprinde 1.002 municipalități din UE care au între câteva mii și câteva sute de mii de locuitori, având un total combinat de aproximativ 26 de milioane de locuitori (aproximativ 6% din totalul populației UE-27). Sunt reprezentate municipalitățile fiecărui stat membru, numărul acestora variind, de la 131 în Germania și 107 în Italia la câte cinci din Cipru și Luxemburg. Similar cu sondajul anterior din 2022, nu sunt incluse capitalele naționale și teritoriile aflate în afara Europei, iar participarea orașelor a fost anonimă.

Deși granturile naționale și UE rămân principala sursă de finanțare a infrastructurii pentru municipalități, peste jumătate dintre ele (61%) sunt interesate de explorarea altor opțiuni de finanțare, conform noului raport. Acestea ar putea include, de exemplu, transformarea granturilor în garanții care ulterior ar fi folosite pentru a atrage finanțări mai semnificative din partea unor organizații precum băncile.

„Într-o perioadă în care provocările sunt tot mai multe, trebuie să ne asigurăm că fiecare euro investit produce impact maxim”, a spus vicepreședintele BEI Ioannis Tsakiris (foto). „Aceasta înseamnă valorificarea soluțiilor de finanțare inovatoare pentru a sprijini municipalitățile în accelerarea acțiunilor climatice și a altor priorități cheie. BEI rămâne angajată să lucreze alături de orașele europene în vederea dezvoltării și implementării instrumentelor de care au nevoie pentru a construi un viitor mai durabil și mai rezilient.”

Sondajul BEI privind municipalitățile oferă o imagine amplă și detaliată a planurilor de dezvoltare ale autorităților, care reprezintă aproximativ 54% din investițiile publice din UE. În domeniul acțiunilor climatice, municipalitățile reprezintă aproximativ 60% din investiții.

Pe lângă constatarea faptului că majoritatea orașelor din UE intenționează să investească mai mult în vederea reducerii emisiilor, cel mai recent sondaj dezvăluie că aproximativ jumătate dintre ele își propun și creșterea cheltuielilor pentru măsurile de adaptare la schimbările climatice. Acest tip de activitate include protecția împotriva amenințărilor precum inundațiile și incendiile.

„Municipalitățile din întreaga Europă demonstrează un angajament puternic față de tranziția verde”, a spus economista-șefă a BEI, Debora Revoltella. „Transformarea acestor angajamente în rezultate tangibile va necesita un sprijin politic și de politici susținut la toate nivelurile.”

O provocare persistentă pentru multe orașe din UE este deficitul de specialiști pentru efectuarea evaluărilor de mediu și de ingineri care să implementeze proiectele, conform celui mai recent sondaj. Până la 30% din municipalități au raportat lipsa de know-how tehnic în aceste domenii.

BEI ajută la gestionarea acestei provocări furnizându-le municipalităților know-how tehnic, financiar și strategic. Inginerii și economiștii BEI evaluează fiecare proiect finanțat de bancă. Acest know-how este disponibil și sub forma de sprijin consultativ pentru promotorii de proiecte, autoritățile naționale, regionale sau locale și pentru intermediarii financiari.

Sursa foto: Eib.org

Te-ar mai putea interesa și
Noul parc eolian de la Cudalbi al românilor de la Eximprod a produs primii MW
Noul parc eolian de la Cudalbi al românilor de la Eximprod a produs primii MW
Parcul eolian de 38 MW dezvoltat de grupul românesc Eximprod în Cudalbi, județul Galați, a început producția de energie electrică, potrivit unui anunț al firmei....
Anunț trist de la Finanțe! Deficitul continuă să crească. Gaura la șase luni, mai mare decât în 2024. Minus de aproape 70 de miliarde de lei
Anunț trist de la Finanțe! Deficitul continuă să crească. Gaura la șase luni, mai mare decât în 2024. Minus de aproape ...
România este încă departe de a se fi instalat pe drumul reducerii deficitelor record. După primele șase luni ale anului, ...
Vacanțe de iarnă sub soare: Ce circuite externe și vacanțe exotice aleg românii pentru Crăciun și Revelion
Vacanțe de iarnă sub soare: Ce circuite externe și vacanțe exotice aleg românii pentru Crăciun și Revelion
Când temperaturile scad, iar zăpada își face apariția prin colțurile țării, tot mai mulți români privesc în direcția ...
Softronic a livrat 9 din cele 19 locomotive pe care le modernizează pentru CFR Călători
Softronic a livrat 9 din cele 19 locomotive pe care le modernizează pentru CFR Călători
Softronic Craiova a livrat până în prezent 9 din cele 19 locomotive pe care le modernizează pentru CFR Călători prin ...