Majoritatea românilor cred că telefoanele mobile sunt surse de radiaţii – studiu ANCOM

24 02. 2021
track_iphone_location_gps_wifi_660x330_1_06500800

In timp ce 37% dintre respondentii studiului ANCOM se declara pasionati de tehnologie, 14% sunt tehnofobi, iar 49% se pozitioneaza neutru fata de aceasta. Respondentii au identificat telefoanele mobile, antenele de telefonie mobila si liniile electrice de inalta tensiune drept principalele surse de radiatii electromagnetice (EMF). Acestia au indicat vitezele tot mai mari de internet, aparitia 5G si pandemia de coronavirus drept motivele principale ale preocuparii lor fata de radiatii

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 1.446 respondenți, cu vârste de peste 16 ani, care locuiesc în România în mediul rural și mediul urban care folosesc sau nu servicii de comunicații electronice.

Totodata, studiul a aratat ca, in Romania, principalele surse de informare cu privire la efectele posibile ale radiatiilor sunt televizorul sau radioul (64%), diverse pagini de internet (54%) si discutiile cu familia sau prietenii (40%) sau retelele sociale (39%).

Doar 3% au menţionat că sunt foarte preocupaţi de faptul că radiaţiile le pot afecta sănătatea, 7% au afirmat că sunt destul de preocupaţi, în timp ce 18% s-au declarat preocupaţi.

Întrebaţi cum se protejează de radiaţii, 60% dintre cei chestionaţi susţin că nu fac aceste lucru, iar peste un sfert (26%) spun că încearcă să reducă timpul de utilizare efectivă a dispozitivelor.

16% încearcă să ţină aparatele la distanţă mai mare (de exemplu, utilizarea căştilor pentru a vorbi la telefon), iar 11% opresc pe timpul nopţii telefonul sau routerul Wi-Fi.

„In era digitala, informarea corecta si cat mai completa are o importanta particulara si necesita cunoasterea perceptiilor cetatenilor. In contextul cresterii interesului acordat noilor tehnologii si radiatiilor electromagnetice, am realizat un studiu pentru a afla gradul de informare si perceptiile cetatenilor fata de aceste subiecte. Am aflat, printre altele, ca doar un sfert stiu ca nivelul radiatiilor este masurat permanent in Romania. In plus, 55% dintre cei care au auzit de tehnologia 5G apreciaza ca probabil o vor utiliza in urmatorii 2-3 ani, astfel ca lansam astazi pagina web 5G pe intelesul tuturor pentru a le oferi celor interesati informatii obiective si verificate despre noua tehnologie mobila”, a declarat Eduard LOVIN, vicepresedinte ANCOM, in cadrul unui workshop. Studiul realizat pentru ANCOM este disponibil integral aici.

28% dintre români vor să utilizeze tehnologia 5G

Studiul a mai arătat că 62% din români au declarat că au cunoştinţă despre acest termen, în timp ce peste o treime (34%) nu cunosc informaţii despre această tehnologie.

55% au declarat că tehnologia 5G va aduce viteze foarte mari de internet, 40% dintre români au spus că aceasta va fi utilizată pe mai multe obiecte din jurul nostru, iar 25% că 5G va face viaţa mai uşoară.

În acest context, 28% dintre persoanele intervievate au menţionat că vor folosi tehnologia 5G în următorii 2-3 ani.

În schimb, 19% din totalul respondenţilor au afirmat că 5G are efecte nocive asupra sănătăţii, în timp ce 15% sunt de părere că noua tehnologie este parte a strategiei mondiale de manipulare a populaţiei.

La întrebarea privind cele mai importante îngrijorări faţă de 5G, 38% dintre cei chestionaţi au spus că există multe dezinformări/ştiri false, iar 22% că nu se cunoaşte impactul radiaţiilor telefoniei mobile asupra sănătăţii populaţiei.

17% au răspuns că autorităţile nu sunt suficient de precaute cu introducerea noii tehnologii.

În plus, 15% dintre intervievaţi cred că, în România, reţelele 5G vor radia mai puternic decât în alte state vest-europene, iar 14% susţin că în unele ţări implementarea 5G a fost suspendată/amânată.

Raportul ANCOM mai arată că 95% din totalul respondenţilor au afirmat că utilizează cel mai des în gospodărie telefonul mobil, urmat de computer/laptop (61%), router Wi-Fi (58%), televizoarele conectate la Internet (38%) şi tabletele (32%).

„Studiul a aratat, de asemenea, ca notorietatea 5G a ajuns la 62%, dar si ca 48% dintre respondenti considera ca retelele 5G radiaza semnificativ mai mult decat 4G, desi cei mai multi cunosc ca tehnologia 5G foloseste frecvente deja utilizate in prezent pentru comunicatii. Si la puteri chiar mai mici, dupa cum arata standardele si masuratorile noastre. Mai interesant, peste 60% dintre cei care au auzit de 5G sunt ingrijorati de raspandirea stirilor false cu privire la noua tehnologie mobila. Pentru acestia si pentru toti cei interesati de informatii corecte, obiective, verificate si actualizate permanent de Autoritate, am creat sectiunea „5G pe intelesul tuturor” in cadrul InfoCentrului ANCOM”, a declarat Eduard LOVIN, vicepresedinte ANCOM.

Sectiunea „5G pe intelesul tuturor” include informatii diverse despre implementarea celei de-a cincea generatii de tehnologie pentru comunicatiile mobile, estimata sa devina tehnologia dominanta in comunicatiile mobile mondiale in jurul anului 2025, de la modul de functionare si beneficiile aduse, pana la monitorizarea campului electromagnetic si organizarea licitatiei de spectru radio pentru implementarea 5G in Romania.

„Serviciile comerciale 5G au fost lansate de operatorii prezenti pe piata din Romania in prima jumatate a anului 2019 folosind licentele de utilizare a spectrului de frecvente radio in banda de 3,4 – 3,8 GHz pe care le detineau deja, castigate in urma licitatiei organizate de Autoritate in 2015. ANCOM acorda licente neutre din punct de vedere tehnologic, ceea ce inseamna ca nu conditioneaza furnizarea serviciilor de comunicatii electronice utilizand o anumita tehnologie”, a explicat Bogdan IANA, vicepresedinte ANCOM.

Masurarea radiatiilor electromagnetice (EMF)

Potrivit studiului ANCOM, 55% dintre romani nu stiu ca nivelul radiatiilor de camp electromagnetic este masurat permanent in Romania, de peste 10 ani.

ANCOM monitorizeaza permanent intensitatea campului electromagnetic generat de statiile (antenele) de emisie utilizate pentru furnizarea serviciilor radio-TV si de telefonie mobila (inclusiv 2G, 3G, 4G, 5G) sau de catre alte statii de radiocomunicatii utilizate pentru furnizarea altor tipuri de servicii de comunicatii electronice. Cei 150 de senzori ficsi de monitorizare ANCOM sunt amplasati in Bucuresti si alte 103 localitati din tara, in spatiile publice in vecinatatea carora exista multiple surse de emisii radio. Senzorii functioneaza permanent, transmitand rezultatele masuratorilor catre platforma www.monitor-emf.ro, o data la 24 de ore, afisate sub forma de harta care ofera si detalii cu privire la locul, perioada si nivelul masurat al intensitatii campului electromagnetic, nivel exprimat in valoare absoluta, dar si in procente fata de nivelurile reglementate maxim permise.

Suplimentar fata de monitorizarea permanenta a campului electromagnetic prin senzori ficsi, conform planului anual de masuratori, ANCOM realizeaza si masuratori cu echipamente mobile in peste 2.400 de puncte de masura, ale caror rezultate sunt accesibile aici.

Rezultatele masuratorilor efectuate de peste 10 ani de ANCOM cu cele doua tipuri de sisteme (echipamente) arata ca emisiile din Romania se situeaza cu mult sub limitele maxime stabilite la nivel national si european.

ANCOM va continua sa masoare si sa publice rezultatele masuratorilor. De asemenea, va continua analiza perceptiilor cetatenilor cu privire la radiatiile generate de aceste campuri.

In Romania, expunerea la camp electromagnetic este reglementata prin lege, conform practicilor adoptate si in Uniunea Europeana si recomandate de Organizatia Natiunilor Unite. Astfel, Ordinul ministrului sanatatii publice nr. 1193/2006 pentru aprobarea Normelor privind limitarea expunerii populatiei generale la campuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz stabileste acelasi grad de protectie a populatiei cu cel prevazut in Recomandarea 1999/519/EC privind limitarea expunerii populatiei generale la campuri electromagnetice (de la 0 Hz pana la 300 GHz), document de referinta pentru toate statele membre ale UE, avizat de Comisia internationala de protectie la radiatii neionizante (ICNIRP).

In acest context, institutiile aflate in subordinea Ministerului Sanatatii, precum Institutul National de Sanatate Publica, sunt entitatile in masura sa interpreteze din perspectiva sanatatii publice rezultatele buletinelor ANCOM de masuratori ale campului electromagnetic. Conform atributiilor legale care ii revin in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.22/2009 privind infiintarea Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, activitatea ANCOM se limiteaza la analiza si expertizarea tehnica a utilizarii frecventelor radio pentru asigurarea compatibilitatii radioelectrice dintre statiile si retelele de radiocomunicatii autorizate, pentru prevenirea aparitiei interferentelor prejudiciabile asupra spectrului radio cu utilizare neguvernamentala.