Majoritatea românilor, îngrijoraţi de situaţia din Ucraina şi de atacurile Statului Islamic – studiu

Economica.net
22 09. 2014
oameni_multi_pe_strada_95663000_24803900

Conform unui comunicat al INSCOP remis luni AGERPRES, cercetarea sociologică a fost făcută în contextul în care anul aceste se împlinesc 75 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, prin care Germania şi Uniunea Sovietică au împărţit teritorii aparţinând României şi altor state din Europa de Est.

INSCOP Research a testat în ce măsură românii consideră că mai este posibilă astăzi împărţirea controlului asupra României între ţări mai puternice iar rezultatele sondajului arată că 34,4% dintre români consideră că un asemenea scenariu este încă posibil, în timp ce 44,7% cred că nu. 20,9% reprezintă non-răspunsuri.

În legătură cu situaţia din regiune, barometrul arată că 67,3% dintre români se declară îngrijoraţi şi foarte îngrijoraţi de conflictul din Ucraina. 30,1% sunt puţin sau deloc îngrijoraţi, în timp ce doar 0,9% nu au auzit despre situaţia din ţara vecină.

„Înregistrăm o creştere a ponderii românilor îngrijoraţi de situaţia din Ucraina în condiţiile în care în mai 2014, corespunzător fazei de atunci a conflictului, 61,9% dintre români erau îngrijoraţi şi foarte îngrijoraţi iar 35,7% erau puţin sau deloc îngrijoraţi. 0,8% nu auziseră de acest conflict, iar 1,6% au avut opţiunea nu ştiu/nu răspund”, arată sondajul INSCOP.

În continuare, 42,3% dintre respondenţi cred că actualul conflict din Ucraina este rezultatul luptei pentru influenţă dintre Rusia şi statele occidentale, în timp ce 33,5% cred că are la bază dorinţa majorităţii ucrainenilor de a se rupe de influenţa rusească. 24,3% nu ştiu sau nu răspund.

Sondajul a testat şi reacţia românilor faţă de evenimentele din Orientul Mijlociu. 44% sunt îngrijoraţi şi foarte îngrijoraţi de atacurile în Irak ale organizaţiei Statul Islamic din Irak şi Levant. 50,1% sunt deloc sau puţin îngrijoraţi de aceste evenimente, 3,1% dintre respondenţi nu au auzit despre noul conflict din Irak iar 2,7% sunt non-răspunsuri.

„Barometrul INSCOP – Adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research la comanda „Adevărul” în perioada 30 august – 4 septembrie 2014. Volumul eşantionului a fost de 1.058 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor.