Majoritatea ucrainenilor vor ca ţara lor să rămână unită

Economica.net
08 05. 2014
ucraina_20460500_16654100

În cadrul studiului realizat în Ucraina în aprilie de Centrul de sondare Pew, cu sediul la Washington, 77% dintre participanţi s-au pronunţat pentru păstrarea intactă a graniţelor ţării, iar 14% au apreciat că anumitor părţi ale ţării ar trebui să li se permită secesiunea.

În acelaşi timp însă, sondajul a scos în evidenţă o divizare clară est-vest în această privinţă. Dacă 93% dintre respondenţii din vestul ţării au afirmat că Ucraina trebuie să rămână unită, în regiunile din est această proporţie a fost 70%. Studiul a fost efectuat după anexarea Crimeii la Rusia în martie şi înaintea ultimelor violenţe din sudul şi estul Ucrainei, notează Reuters.

‘O majoritate clară dintre ucraineni sunt de acord că ţara lor trebuie să rămână un singur stat unitar’, au scris cercetătorii de la Pew. ‘Studiul a descoperit totodată o reacţie negativă clară la rolul pe care îl joacă Rusia în această ţară’, au adăugat ei.

Institutul Pew a mai constatat că ‘etnicii ucraineni şi etnicii ruşi au păreri în general favorabile unii despre alţii’, dar şi că ‘există divizări regionale clare, mai ales în problemele limbilor oficiale şi guvernării’.

Per total, aproape jumătate dintre cei chestionaţi au fost de părere că actualul guvern de la Kiev are o influenţă pozitivă asupra evoluţiilor din ţară, iar 41% au exprimat o opinie contrară. În acelaşi timp, în vestul Ucrainei, unde se află şi Kievul, 60% dintre cei intervievaţi s-au declarat mulţumiţi de actualul guvern, în schimb în est 67% au apreciat că guvernul duce ţara într-o direcţie greşită.

Diferenţe regionale similare se mai înregistrează în legătură cu limba oficială din Ucraina şi problema recunoaşterii atât a rusei, cât şi a ucrainenei, a mai relevat sondajul desfăşurat între 5 şi 23 aprilie. Ucrainenii sunt divizaţi şi în ce priveşte influenţa Statelor Unite ale Americii, pe care 40% au calificat-o drept pozitivă şi un procentaj similar au calificat-o drept negativă.

În ce priveşte Rusia, 67% dintre participanţi au declarat că aceasta are o influenţă nefastă asupra ţării lor, iar 22% i-au salutat rolul.

Publicarea rezultatelor sondajelor are loc nu cu mult timp înaintea alegerilor prezidenţiale din Ucraina, prevăzute pentru 25 mai şi despre care guvernele occidentale speră să poată readuce calmul în această ţară şi să întărească legitimitatea autorităţilor de la Kiev. La rândul lor, separatiştii proruşi din estul Ucrainei au anunţat organizarea unui referendum privind declararea independenţei, duminică.

Într-un sondaj separat realizat în rândul a 1.000 de adulţi ruşi făcut public tot joi, aproape două treimi dintre participanţi au apreciat că unele părţi din ţările vecine îi aparţin Rusiei, menţionează centrul Pew.