Majoritatea unităţilor medicale din România sunt private – Palmed
Concret, în România funcţionează 53.543 de unităţi medicale private, dintre care: 20% sunt centre medicale de specialitate, 21% sunt cabinete ale medicilor de familie şi 28% sunt cabinete stomatologice, arată datele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (Palmed) într-o comunicare trimisă ECONOMICA.NET.
Ponderea unităţilor medicale private din România a crescut în ultimii doi ani de la 75%, la 90% din totalul unităţilor medicale. Potrivit Institutului Național de Statistică, pe anumite segmente, numărul unităţilor medicale private deschise a crescut de două ori. Este cazul centrelor medicale de specialitate, în cazul cărora se înregistrează un avans de 130%, în ultimii doi ani.
„Cifrele oficiale confirmă că investițiile masive făcute de companiile private au ecou în infrastructura medicală. Sunt două aspecte pe care le putem discuta: necesitatea completării infrastructurii de stat, care duce la o mai bună coordonare în prevenirea afecţiunilor, dar şi la degrevarea sistemului public de o serie de consultaţii şi investigaţii de rutină, lăsându-se astfel loc situaţiilor de urgenţă şi celor grave, precum şi o mai bună întâmpinare a nevoilor pacienţilor, care beneficiază astfel de servicii medicale de calitate, accesibile în timp util. Ce nu s-a schimbat însă în tot acest timp este raportul dintre privat şi stat, referindu-ne aici la factorii decidenţi. Sunt încă în discuţie tarifele mult prea mici la care statul decontează serviciile medicale – o problemă cu care ne confruntăm noi, cei din mediul privat, dar şi furnizorii din sistemul public, şi lipsa unui cadru legal pentru încasarea contribuţiei personale”, spune Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.
Sistemul privat a construit şi a oferit pieţei medicale 40 de spitale şi centre medicale cu paturi, în ultimii doi ani. Asta înseamnă 1.232 de paturi în plus. Dacă ne uităm la ultimii 20 de ani, mediul privat a construit aproape 200 de spitale (n.r. în 1997 erau 2, acum sunt 201), în vreme ce statul a închis 50 (n.r. în 1997 erau 416, acum sunt 366 de spitale). Furnizorii de servicii medicale private vor să continue investițiile și în anii ce urmează, prin lărgirea infrastructurii medicale în zonele în care pacientul are nevoi pe care sistemul de stat nu le poate acoperi, tocmai pentru că sistemul medical privat este un partener al statului. Este nevoie și ca statul să fie partenerul sistemului medical privat, tocmai de aceea solicităm deschidere la dialog şi o asumare a necesităţii unei colaborări oneste, care să vină în beneficiul pacientului, şi nu să genereze un conflict artificial între public şi privat, cum deseori se întâmplă, a adaugat Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.