Frantisek Mala, la lansarea Telekom Electronic Beats: Netul nelimitat şi investiţiile în reţea au crescut de şase ori traficul 4G

Traficul 4G în reţeaua Telekom România a crescut de şase ori în ultimul an, de la introducerea conceptului Netliberare şi a primelor oferte cu trafic nelimitat de date mobile, a afirmat Frantisek Mala, director executiv de vânzări către clienţi rezidenţiali în cadrul grupului de companii Telekom România.
Economica.net - J, 12 apr. 2018, 09:57
Frantisek Mala, la lansarea Telekom Electronic Beats: Netul nelimitat şi investiţiile în reţea au crescut de şase ori traficul 4G

Prezent la lansarea în România a platformei de muzică electronică Telekom Electronic Beats, Mala a mai precizat că 2 milioane de clienţi folosesc în prezent ofertele Netliberare, iar netul nelimitat a contribuit la atragerea unui număr mai mare de clienţi prin portare şi la scăderea numărului de utilizatori care aleg să plece în alte reţele.

„În doar un an de la lansarea Netliberare, rezultatele sunt concludente: două milioane de clienţi şi trafic 4G de şase ori mai mare în reţeaua noastră. Mai mult, indicatorul de primă opţiune ca brand în mediul urban a crescut cu peste 50% pe grupul-ţintă «mileniali»”, a spus Frantisek Mala în cadrul evenimentului.

Telekom a lansat anul trecut ofertele cu trafic 4G nelimitat pentru abonaţi şi a extins ulterior beneficiile şi către utilizatorii de cartele preplătite.

Grupul de companii Telekom România, cu afaceri anuale de aproape un miliard de euro, a încheiat anul 2017 cu 5,258 milioane de clienţi ai serviciilor mobile, în creştere cu 10% faţă de 4,769 milioane la sfârşitul lunii septembrie.

Grupul este format din companiile Telekom România Communications (fosta Romtelecom) şi Telekom România Mobile Communications (fosta Cosmote România), care au preluat în 2014 brandul grupului german Deutsche Telekom. Statul român încă deţine 46% din acţiunile Telekom România Communications, prin Ministerul Comunicaţiilor.

Telekom Electronic Beats debutează oficial în România cu două seri de spectacole de muzică electronică în Control Club din Bucureşti. Platforma a fost lansată în urmă cu 18 ani în Germania, pentru a creşte popularitatea brandurilor Telekom şi T-Mobile în rândul tinerilor. Platforma are două componente: sponsorizarea de conţinut de la artişti locali şi internaţionali şi organizarea de evenimente.

„Mă bucur că putem folosi acest proiect de succes al Deutsche Telekom. Telekom Electronic Beats susţine strategia noastră şi campania Netliberare”, a adăugat Frantisek Mala.

Electronic Beats România are ca target promovarea de conţinut românesc în proporţie de 60%, platforma fiind completată de artişti internaţionali.

„Telekom Electronic Beats se doreşte a fi o platformă cu targetul «millennials». Are două componente de bază, respectiv platforma online şi evenimentele. Avem deja parteneriate cu mai mulţi organizatori de evenimente şi cu festivaluri precum Electric Castle şi Citadela”, a spus Ruxandra Rau, brand director în cadrul Telekom.

Te-ar mai putea interesa și
Care sunt proiectele din București cu apartamente cu TVA de 9% pe care le poți cumpăra până la 1 august
Care sunt proiectele din București cu apartamente cu TVA de 9% pe care le poți cumpăra până la 1 august
Majorarea TVA la locuințele noi urmează să fie votată, iar unii dezvoltatori îi anunță deja pe cei care nu s-au decis să cumpere o locuință că e ultimul tren să prindă casa mult visată......
Primele imagini și detalii despre proiectul cu locuințe și birouri de lângă mallul AFI Cotroceni din București
Primele imagini și detalii despre proiectul cu locuințe și birouri de lângă mallul AFI Cotroceni din București
Dezvoltatorul AFI face demersurile în vederea obținerii autorizației de construire a primelor apartamente de lângă mallul ...
Record la două culturi de bază. Ce producții de cereale și oleaginoase ar putea obține fermierii anul acesta
Record la două culturi de bază. Ce producții de cereale și oleaginoase ar putea obține fermierii anul acesta
Exceptând rapița, orzul și orzoaica, fermierii români au cultivat anul acesta cu până la 10% mai puține cereale și ...
Finlandezii de la Metso, care au cumpărat o fabrică în România, încep angajările. De ce au ales țara noastră
Finlandezii de la Metso, care au cumpărat o fabrică în România, încep angajările. De ce au ales țara noastră
Grupul finlandez Metso, unul dintre cei mai mari producători globali de echipamente pentru industria de minerit și agregate, ...