Malaysia Airlines ar putea fi preluată integral de Fondul de investiţii al statului malaezian

Fondul de investiţii al statului malaezian, Khazanah Nasional, intenţionează să preia acţiunile Malaysia Airlines pe care încă nu le deţine şi să delisteze de la bursă operatorul aerian, transmite BBC.
Economica.net - vin, 08 aug. 2014, 08:28
Malaysia Airlines ar putea fi preluată integral de Fondul de investiţii al statului malaezian

Acţiunile Malaysian Airline System au înregistrat în ultimele luni scăderi semnificative la bursă, după prăbuşirea aeronavei Boeing 777 aparţinând companiei malaeziene şi a dispariţiei zborului MH370 pe ruta Kuala Lumpur-Beijing, cu 227 de pasageri şi 12 membri ai echipajului la bord.

Khazanah, care deţine în prezent o participaţie de 69,4% la operatorul aerian, a oferit un preţ de 0,27 ringgit pe titlu pentru acţiunile Malaysia Airlines pe care încă nu le deţine. După acest anunţ, acţiunile companiei au fost suspendate de la tranzacţionare.

În ultimele nouă luni, valoarea de piaţă a Malaysia Airlines a scăzut cu peste 40% dar compania înregistrează pierderi de mulţi ani. În mai, Malaysia Airlines a raportat pierderi de 138 milioane de dolari în perioada ianuarie-martie 2014, fiind al cincilea trimestru consecutiv de pierderi.

Khazanah,care în ultimii ani a investit peste un miliard de euro în Malaysia Airlines, a anunţat anterior că are în vedere o restructurare generală a companiei. Vineri, Fondul de investiţii al statului malaezian a confirmat că va avea loc o restructurare a tuturor activităţilor companiei, inclusiv modelul de afaceri, finanţele şi personalul.

Zborul 17 al Malaysian Air, cu 298 de pasageri şi membri ai echipajului la bord, s-a prăbuşit în 17 iulie la circa 50 de kilometri de oraşul Doneţk, unde se desfăşoară lupte între armata ucraineană şi separatiştii proruşi.

Compania aeriană, care din 2011 a pierdut 1,4 miliarde de dolari, a accelerat procesul de revizuire generală a afacerilor sale, după dispariţia avionului care efectua zborul MH370. Dispariţia aeronavei ar putea deveni cea mai scumpă din istoria aviaţiei, cu 26 de ţări care au pus la dispoziţie avioane, nave şi sateliţi.

‘Două astfel de accidente într-un interval scurt de timp reprezintă un atac asupra întregului sistem aerian. Acest accident va afecta întregul sistem aviatic din Malaezia’, a apreciat Kapil Kaul, şeful pentru Asia de Sud al Centrului pentru Aviaţie CAPA.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul său parc fotovoltaic. O centrală fotovoltaică de 41 MWp, pe terenul......
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania maghiară de petrol și gaze MOL și-a exprimat oficial interesul pentru achiziționarea rafinăriei Lukoil de la ...
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut – CNIR
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut ...
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Federația Română de Canotaj în vederea realizării ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Start pentru construcția celui mai lung tunel, Poiana (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Start pentru construcția celui mai lung tunel, Poiana (Video)
A fost emisă Autorizația de Construire pentru tunelul Poiana, de pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1). Este cel mai lung ...