Mall-ul Armonia din Brăila, în faliment, va fi scos în aprilie la licitaţie
Centrul comercial este dezvoltat de firma Red Project Three, din grupul Red, şi a intrat în faliment la sfârşitul anului trecut. Investiţia pentru dezvoltarea proiectului a fost de 45 milioane de euro, iar Volksbank are o expunere de circa 28 milioane de euro. Datoriile mall-ului se ridicau la 35 de milioane de euro, către 33 de creditori, potrivit raportului Casei de Insolvenţă Transilvania, lichidatorul proiectului, realizat la începutul anului 2011.
Pe 19 aprilie lichidatorul a stabilit prima licitaţie de vânzare a terenului de 197.554 metri pătraţi, a mall-ului cu o suprafaţă închiriabilă de 29.500 de metri pătraţi şi a mai multor bunuri mobile (mobilier, birotică, sistem de încălzire ventilaţie, generator electric).
În cazul în care nu se va realiza vânzarea din prima încercare vor mai fi organizate licitaţii pe 3 şi 17 mai, cu acelaşi preţ de pornire.
Mall-ul Armonia Brăila a fost inaugurat în luna noiembrie 2008, iar şapte luni mai târziu a fost închis. Centrul comercial a intrat în insolvenţă în noiembrie 2010, iar la sfârşitul anului trecut Tribunalul Bucureşti a decis intrarea în faliment. Armonia Mall are o suprafaţă totală de 41.850 metri pătraţi, structurată pe două etaje.
Acesta este cel de-al treilea mall din România care a intrat în faliment, după Tiago Mall Oradea (actualul Oradea Shopping City) şi City Mall din Bucureşti. Ambele au fost vândute prin intermediul CITR, primul cu 30,5 milioane de euro, iar al doilea cu 17,3 milioane de euro.
Red Project Three face parte din compania Red, controlată de fondurile de investiţii GED din Spania şi Warburg Pincus din Statele Unite ale Americii.