Mallul Coresi din Braşov: Inditex, primul chiriaş al proiectului, a închiriat 6.000 mp pentru şase magazine
Cea mai mare parte a spaţiului închiriat de Inditex va fi alocată magazinului Zara, respectiv 2.800 metri pătraţi, potrivit unui comunicat al Immochan.
Immochan a început recent dezvoltarea proiectului Coresi, pe fosta platformă industrială Tractorul Braşov, pe un teren de circa 100 de hectare. Complexul urmează să cuprindă spaţii comerciale, rezidenţiale şi de servicii, reprezentând o investiţie pe termen lung, prima fază, de peste 60 milioane de euro, fiind în curs de derulare.
Proiectul va avea şi o zonă de entertainment, de 6.000 metri pătraţi, în jurul unui cinematograf cu opt săli şi a unui food-court. În acelaşi timp, complexul va cuprinde un hypermarket Auchan.
În România, Immochan administrează nouă centre comerciale, după preluarea galeriilor Real de către grupul Auchan, din care face parte Immochan, şi mai are un proiect în dezvoltare, respectiv în Drumul Taberei, pe fosta platformă Tricodava Bucureşti.