Mallul Vulcan din Bucureşti se deschide peste o săptămână. Ce magazine găsiţi

Vulcan, primul value centre din București, se va deschide pe data de 4 septembrie, potrivit unui comunicat al dezvoltatorului centrului comercial.
Economica.net - joi, 28 aug. 2014, 08:17
Mallul Vulcan din Bucureşti se deschide peste o săptămână. Ce magazine găsiţi

„Parcul comercial din sud-vestul capitalei va avea o suprafață construită de 25.750 mp, dintre care aproximativ 25.000 mp de spații comerciale, și peste 1.200 de locuri de parcare. Cu aproximativ o săptămână înaintea deschiderii oficiale, lucrările la Vulcan Value Centre sunt pe ultima sută de metri, iar chiriasii își pregătesc spațiile pentru inaugurare”, se arată în comunicat.

În acest moment proiectul dezvoltat de fondul de investiții sud-african New Europe Property Investments (NEPI) este 95% închiriat.

„Conceptul Value Centre este adaptat la trendurile de consum ale românilor și este folosit pentru prima dată în București, fiind implementat 100% doar în cadrul acestui proiect. Un Value Centre se adresează unui public cu venituri medii, satisfăcând nevoile acestuia de a găsi toate produsele de care are nevoie într-o singură destinație. Un astfel de parc comercial reunește ofertele mai multor tipuri de magazine, cu produse variate și de calitate, la prețuri accesibile. În plus, toate magazinele ancoră ale proiectului au deschidere spre parcare pentru un acces extrem de facil”, mai scrie în comunicat.

Vulcan Value Centre este un parc de retail cu peste 50 de magazine, dintre care unități mari de peste 800 mp cu deschidere direct spre parcare: H&M (îmbrăcăminte), C&A (îmbrăcăminte), HERVIS (articole sportive), NORIEL BEBE (articole pentru copii), ANIMAX (magazin de animale), LEMS (home&deco), JYSK (home&deco), DOMO (electronice și electrocasnice), TAKKO (îmbrăcăminte), DEICHMANN (încălțăminte) și DM (drogherie).

Carrefour va deschide hypermarketul din cadrul parcului comercial pe o suprafață de 9.600 mp având atașată o galerie comercială de 2.500 mp care include magazine precum: Orange, Germanos, Vodafone, Sensiblu, Kitchen Shop, B&B Collection, Marionnaud, Flormar, Penti, dar și Metropolis Casino, restaurant Mesopotamia și diferite tipuri de servicii precum curățătorie ecologică, service GSM și coafor.

Parcul comercial va fi accesibil atât din Strada Sebastian, precum și din Calea Progresului.

Lucrările la Vulcan Value Centre au început în februarie 2014. Odată cu deschiderea parcului comercial, fondul de investiții NEPI va ajunge la un portofoliu de aproximativ 330.000 mp suprafața închiriabilă în centre comerciale.

În prezent, NEPI gestionează în România centre comerciale precum Ploiești Shopping City, City Park Constanta, Promenada Mall Brăila, Galati Shopping City, Retail Park Auchan Pitești, Deva Shopping Centre, Severin Shopping Center, Brasov Strip Mall dar și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview București și City Business Centre Timișoara. Pe 16 octombrie, NEPI va inaugura Shopping City Târgu Jiu, primul centru comercial de tip mall din județul Gorj.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...