Malta va acoperi o parte din cheltuielile de cazare făcute de turişti în această vară

Malta va plăti până la 100 de euro turiştilor care decid să-şi petreacă vacanţa de vară în această ţară, o măsură prin care autorităţile malteze doresc să sprijine sectorul turistic în plină pandemie de coronavirus şi pentru care a alocat 3,5 milioane de euro, transmite EFE.
AGERPRES - mie, 14 apr. 2021, 11:35
Malta va acoperi o parte din cheltuielile de cazare făcute de turişti în această vară

Planul se adresează turiştilor care călătoresc pe cont propriu – nu au apelat la agenţii sau la platforme dedicate – în această insulă din Mediterana de la 1 iunie şi care rezervă minimum trei nopţi de cazare la un hotel.

Autoritatea pentru Turism a Maltei va plăti 100 de euro de persoană pentru rezervările la hotelurile de cinci stele, 75 de euro de persoană pentru hotelurile de patru stele şi 50 de euro de persoană la hotelurile de trei stele.

În plus, turiştii care se cazează în insula Gozo, a doua ca mărime şi cunoscută pentru plajele sale, vor primi o reducere suplimentară de 10% la rezervări.

Pentru a avea acces la aceste reduceri, doritorii trebuie să se înregistreze pe pagina web a Autorităţii pentru Turism, www.mta.com.mt.

Programul de stimulente financiare beneficiază de un buget de 3,5 milioane de euro de care ar putea profita până la 35.000 de turişti, potrivit estimărilor oficiale.

Obiectivul este acela de a atrage vizitatori pentru a depăşi criza provocată de pandemia de coronavirus, care a afectat grav îndeosebi importantul sector turistic al Maltei, care în 2018 a reprezentat 27% din produsul intern brut, potrivit Eurostat.

În 2019 pe insulă au sosit 2.771.888 de turişti, în conformitate cu datele oficiale, însă pandemia a provocat o prăbuşire de 77% a numărului de sosiri (658.000 în 2020), ca urmare a carantinei şi a restricţiilor de circulaţie din întreaga lume.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...