Mama anorexică cântăreşte mai puţin decât fiica ei în vârstă de 7 ani
Aspectul ei fizic devine şi mai evident atunci când cele două poartă haine de aceeaşi mărime. Femeia supravieţuieşte doar cu supă, pâine prăjită şi băuturi energizante, chiar dacă medicii au avertizat-o că lipsa nutrienţilor ar putea să o ucidă.
Rebecca e doar cu câţiva centimetri mai înaltă decât fiica sa şi a afirmat că faptul că poartă aceleaşi haine ca şi Maisy o face să fie mândră de ea însăşi şi ea nu se vede ca fiind slabă.
Problema de alimentaţie a femeii a început o dată cu divorţul părinţilor ei, atunci când avea 11 ani. S-a îngrăşat extrem de mult în acea perioadă şi copiii de la şcoală făceau glume pe seama ei. „La 13 ani m-am oprit din a mânca”, spune Rebecca. După doi ani, a slăbit enorm, astfel că ciclul menstrual i s-a oprit.
„Uneori, eram atât de slăbită, încât nu mă puteam da jos din pat.” Pe tatăl lui Maisy l-a cunoscut atunci când avea 19 ani, la Universitatea Manchester. A presupus că anorexia a făcut-o să devină infertilă, astfel că n-a ştiut că este gravidă până n-a simţit prima mişcare a bebeluşului, la 26 de săptămâni de sarcină.
În timpul sarcinii, Rebecca a trăit doar cu suc de sfeclă şi pâine prăjită, în ciuda avertismentelor medicilor şi nu s-a îngrăşat aproape deloc. A născut un copil cu greutate foarte mică, dar sănătos. După despărţirea de iubitul său, femeia a revenit la greutatea iniţială cu ajutorul hranei lichide.
Deşi ea nu mănâncă mai nimic, Rebecca îşi încurajează fiica să consume pizza şi ciocolată. Dacă nu va începe să consume hrană adecvată, femeia are toate şansele să facă un atac de cord, analizele sale de sânge având rezultate mult sub limite.
„Cel mai tare mă tem că n-am s-o pot vedea pe Maisy crescând”, spune ea. „Mi-ar plăcea să mănânc, mă gândesc că cel mai frumos ar fi să ies la prânz cu Maisy, dar nu pot.”