Material de opinie de Camelia Malahov, Director, și Andreea Geacu, Senior Manager, Taxe Directe, Deloitte România
În cazul în care produsele aflate pe stoc sunt în condiții optime pentru a fi vândute, aspectele sunt clare. Însă, în contextul economic actual, și mai ales în condițiile pandemiei, există multe situații în care bunurile se degradează calitativ, expiră, sunt perisabile și se distrug (din diverse motive) înainte de comercializare. În astfel de cazuri, regulile fiscale și criteriile care se aplică pentru a susține deductibilitatea pierderilor sunt diferite.
În primul rând, agenții economici trebuie să determine natura acelor pierderi – de exemplu, nu toate bunurile degradate pot fi tratate drept perisabilități și încadrate în limitele deductibile prevăzute de legislația specifică. Perisabilități sunt doar acele pierderi cauzate de procesele naturale (uscare, evaporare, fermentare). Pierderile cauzate de erori umane nu sunt perisabilități – în cazul acestora, companiile trebuie să poată face dovada distrugerii lor, fie prin mijloace proprii, fie prin predarea produselor distruse către unități specializate pentru a susține deductibilitatea pierderilor.
Pentru celelalte lipsuri din inventar, care nu intră în categoriile menționate anterior, trebuie să analizeze dacă stocurile respective erau asigurate sau costurile înregistrate cu aceste pierderi pot fi imputate, conform prevederilor contractuale, unei terțe părți (de exemplu, firma de pază a magazinului/depozitului, transportatorului etc.). În caz contrar, aceste pierderi sunt, în general, nedeductibile din punct de vedere fiscal, iar impozitul pe profit aferent va reprezenta un cost suplimentar pentru companie.
Pentru producători, obligațiile documentare sunt, de asemenea, foarte importante. Rețeta pentru fabricarea unui bun nu este același lucru cu norma tehnologică, iar în baza legii, pentru deducerea pierderilor tehnologice, este necesar și acest document.
Informațiile menționate mai sus și mișcările stocurilor sunt importante pentru că vor putea fi solicitate de autorități, începând cu data de 1 ianuarie 2022 (pentru marii contribuabili și ulterior și pentru ceilalți), prin intermediul modulului dedicat stocurilor din cadrul raportării SAF-T ( Standard Audit File for Tax Purposes”).
Deși raportarea modulului de stocuri nu se va face periodic, ci la cererea autorităților fiscale, volumul de informații solicitate este considerabil și va reprezenta o provocare pentru contribuabili.
Astfel, la cererea ANAF, companiile vor fi obligate să transmită un raport cu privire la stocuri (în format electronic), care va conține informații precum: depozitul unde sunt păstrate mărfurile, codul și tipul produselor, proprietarul lor (relevant mai ales pentru produsele aflate în custodie), prețul, cantitatea și valoarea. De asemenea, autoritățile solicită și raportarea unor informații detaliate privind mișcările de stocuri (nu doar intrări/ieșiri, dar și ce fel de ieșiri – de exemplu: consum, plus/minus la inventar, bunuri acordate gratuit, bunuri degradate, bunuri expirate).
O parte dintre aceste informații se pot raporta în forma în care ele există la nivelul companiei, însă, pentru altele, autoritățile au dezvoltat nomenclatoare și codificări standard pe care contribuabilii vor fi obligați să le folosească în raportări.
Această procedură reprezintă o noutate absolută, având în vedere că astfel de cerințe nu au existat în trecut, informațiile despre stocuri fiind verificate de către inspectorii fiscali în cadrul controalelor derulate la sediul contribuabililor.
Astfel, prin intermediul raportării SAF-T, autoritățile vor putea corela mai rapid informațiile primite și vor putea realiza o primă verificare a riscului în ceea ce privește deductibilitatea diverselor tipuri de pierderi, prezentate mai sus. Din aceste considerente, gestionarea adecvată a stocurilor, documentarea corespunzătoare și transmiterea informațiilor către autorități în formatul solicitat devin acțiuni tot mai importante și mai relevante pentru companii.