Managerii din România mizează pe creşterea veniturilor în următorii 3 ani
Directorii generali din România sunt optimişti cu privire la perspectivele de creştere ale veniturilor companiilor pe care le conduc, 86% dintre aceştia declarându-se încrezători în creşterea acestora în următoarele 12 luni, iar dintre aceştia 39% sunt foarte încrezători. Pe termen mai lung, 96% dintre directorii generali participanţi la sondaj cred în majorarea veniturilor companiilor lor în următorii 3 ani, iar 49% sunt foarte încrezători. Aceste tendinţe sunt similare celor înregistrate la nivel global.
În funcţie de industrie, directorii generali din sectorul turismului s-au declarat cei mai încrezători în perspectivele de creştere din următoarele 12 luni (46%), urmaţi de cei din sectorul bancar şi al pieţelor de capital (45%), retail (44%), servicii financiare (44%), asset management (44%), comunicaţii (44%), inginerie şi construcţii (41%). Directorii generali din industria metalurgică sunt cei mai pesimişti la nivel global, doar 19% dintre aceştia cred în creşterea veniturilor companiilor lor în următoarele 12 luni, potrivit raportului PwC Global CEO Survey, realizat la nivel global.
„Sondajele care măsoară aşteptările jucătorilor din piaţă sunt foarte bune semnale ale tendinţelor economice. Creşterea semnificativă a numărului directorilor generali încrezători în perspectivele de creştere pe termen scurt ale companiilor lor ar putea indica intrarea într-un nou ciclu de creştere a economiei globale, care probabil că va dura mai mult timp (de obicei ciclurile de expansiune sunt mai lungi decât cele de recesiune), însă ritmul acestei creşteri ar putea fi unul lent”, a declarat într-un comunicat Vasile Iuga, country managing partner al PwC România.
Aproape jumătate (47%) dintre directorii generali din România văd oportunităţi de creştere venind din inovaţia în materie de produse şi servicii, iar 24% dintre aceştia din extindere pe pieţele unde deja activează.
Întrebaţi în privinţa pieţelor externe cele mai importante pentru creşterea companiilor pe care le conduc, în următoarele 12 luni, 27% dintre manageri s-au referit la Germania, iar 18% la Rusia.
„Există în continuare îngrijorări la nivelul directorilor generali, iar aceştia transmit un mesaj clar autorităţilor publice că sunt preocupaţi de supra-reglementare, povara fiscală şi deficitele bugetare aflate la niveluri foarte ridicate. În privinţa viitorului, directorii generali se aşteaptă la trei tendinţe globale majore – progresul tehnologic rapid, schimbările demografice şi de putere economică – aceşti trei factori urmând să aibă cel mai mare impact asupra companiilor lor”, a afirmat Iuga.
În ceea ce priveşte situaţia economiei globale, 45% dintre manageri consideră că aceasta se va îmbunătăţi în următoarele 12 luni, în comparaţie cu 13% anul trecut, în timp ce directorii generali din Europa Centrală şi de Est sunt mai puţin încrezători, doar 26% mizând pe îmbunătăţirea situaţiei economice globale.