Managerii şi IT-iştii sunt angajaţii ce caută cele mai multe informaţii despre salarii

Managerii şi IT-iştii sunt angajaţii care se preocupă cel mai intens de evoluţia salariilor pentru poziţiile pe care le ocupă, relevă un studiu realizat de eJobs România.
Economica.net - mie, 29 mai 2019, 13:01
Managerii şi IT-iştii sunt angajaţii ce caută cele mai multe informaţii despre salarii

„Piaţa angajărilor este foarte dinamică în acest moment, iar cererea este mai mare decât oferta, motiv pentru care şi plafoanele salariale se schimbă destul de des, în special pentru poziţiile în care lupta pentru candidaţi este acerbă. De aceea, aceste două categorii vor permanent să fie la curent cu evoluţiile salariale şi să ştie cum să se poziţioneze în negocieri”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Potrivit datelor Paylab, comparatorul salarial lansat de eJobs România, salariul este unul dintre cele mai importante criterii în funcţie de care românii îşi aleg jobul, iar angajaţii care se preocupă cel mai intens de evoluţia salariilor pentru poziţiile pe care le ocupă sunt managerii şi IT-iştii. Următorii cei mai curioşi angajaţi cu privire la dinamica salariilor şi compararea propriilor salarii cu media pieţei sunt cei din contabilitate, sectorul financiar şi audit, comerţ, construcţii, transport şi logistică. Pe ultimele locuri în top sunt angajaţii din administraţia publică, cei din industria auto şi cei din banking.

Aceeaşi cercetare arată că şi în opinia managerilor de HR salariul este factorul care contribuie cel mai mult la creşterea nivelului de satisfacţie a angajaţilor. Tot angajatorii mai spun că importante pentru angajaţi sunt echipa, cultura organizaţională, bonusurile financiare, oportunităţile de dezvoltare profesională, zilele suplimentare de concediu sau abonamentele medicale şi la sală.

„Companiile sunt, în ultimii ani, din ce în ce mai atente la ce îşi doresc angajaţii şi încearcă să se menţină competitive şi să-şi construiască un brand de angajator solid. Asta înseamnă o preocupare constantă şi investiţii în această direcţie, nu doar financiare, ci şi de timp”, a mai spus Badea.

IT-iştii, avocaţii şi bancherii, cele mai mari salarii din piaţă 

IT-iştii nu sunt doar angajaţii care verifică cel mai frecvent media salarială din piaţă, ci sunt şi cel mai bine plătiţi specialişti din economie. Alături de ei, avocaţii, bancherii şi specialiştii în resurse umane încasează cele mai mari salarii din România, potrivit raportului anual HR Review & Trends, lansat de eJobs.

În IT, salariul mediu net, la nivel naţional, este de 5.731 de lei, pe lună. Pe locul al doilea se situează angajaţii din domeniul Juridic, cu venituri lunare de 4.571, fiind urmaţi de cei din Banking (4.226 de lei) şi cei din Resurse Umane (4.048 de lei).

Acestea sunt, de altfel, şi singurele domenii în care salariul mediu net depăşeşte pragul de 4.000 de lei. Sub acest nivel, dar nu la distanţă foarte mare, se află Finanţele şi Contabilitatea (3.930 de lei), Controlul Calităţii (3.646 de lei), Asigurările (3.565 de lei), Construcţiile şi Imobiliarele (3.234 de lei), Administraţia publică (3.197 de lei) şi Inginerie mecanică (3.077 de lei).

Industriile cu cele mai mici salarii 

La pol opus faţă de topul anterior, cele mai mici salarii medii nete s-au înregistrat în industria Textilă (1.987 de lei), în industria Prelucrării Lemnului (2.239 lei), în Servicii (2.281 lei) şi în Pază şi Protecţie (2.335 lei).

În prezent, peste 30.000 de joburi verificate sunt disponibile pe platforma de recrutrare www.ejobs.ro.

Lansată în anul 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România, ce conţine peste patru milioane de CV-uri, mai mult de două milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic şi o bază de aproape 290.000 de urmăritori pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Teheranul a decis să permită din nou iranienilor folosirea WhatsApp și Google Play
Teheranul a decis să permită din nou iranienilor folosirea WhatsApp și Google Play
Consiliul Suprem al Ciberspaţiului din Iran, care este responsabil cu gestionarea internetului în republica islamică, a votat marţi ridicarea interdicţiei care viza de peste doi ani aplicaţia......
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea ...
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...