Managerul Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj face apel public pentru salvarea spitalului

Un apel public pentru sprijinirea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca a fost lansat de conducerea unităţii, care susţine că datoriile se apropie de 2 milioane de lei.
Economica.net - sâm, 28 oct. 2017, 11:03
Managerul Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj face apel public pentru salvarea spitalului

Potrivit managerului interimar al ICUTR Cluj-Napoca, Silviu Moga, scopul apelului este acela de a determina societatea civilă şi mediul de afaceri să participe la salvarea institutului, în condiţiile în care conturile acestuia sunt deja poprite, lucru care ar putea duce, în viitorul apropiat, la blocarea activităţii unităţii.

„Acest demers pe care l-am făcut se adresează în primul rând societăţii civile şi mediului de afaceri. Acesta a fost precedat de alte demersuri făcute către autorităţi, sigur că pentru acestea am ales alte căi de comunicare. Am considerat că este datoria noastră să explicăm opiniei publice ce s-a întâmplat la Institut şi care ar fi viitorul lui. Am ajuns la concluzia că, deşi se află într-o situaţie financiară gravă, totuşi ar fi sustenabil financiar pe termen mediu şi lung şi aducem ca dovezi indicatorii financiari pe care îi avem în prezent, comparativ cu cei care au fost în anii trecuţi dezastruoşi”, a declarat Silviu Moga.

Acesta a menţionat că la începutul anului 2017, când a devenit manager interimar al ICUTR, datoria, acumulată din 2013, ajunsese la 1,7 milioane de lei.

În plus, procesul de executare silită şi-a produs deja efectele, conturile din Trezorerie şi din bănci fiind poprite.

„Pot fi împiedicate plata salariilor şi plăţile către furnizori, pentru medicamente, servicii, utilităţi. În momentul în care se blochează toate acestea, este blocaj complet. Este sentinţă definitivă, conturile sunt poprite şi rămâne doar la latitudinea creditorilor şi a executorilor”, a spus Moga.

Acesta a precizat că nu a primit de la Ministerul Sănătăţii vreun răspuns concret pentru situaţia Institutului, dar de la Consiliul Local Cluj-Napoca s-au primit, la jumătatea anului, 450.000 de lei, care pot fi folosiţi pentru utilităţi şi anumite tipuri de servicii, dar nu pot fi utilizaţi pentru plata datoriilor.

Noua conducere a ICUTR a reuşit, în acest an, să plătească peste 500.000 lei din datoria care se acumulează.

ICUTR este singurul furnizor de servicii de sănătate legate de transplantul renal pentru regiunile Centru, Vest şi Nord-Vest ale României. În cadrul Institutului pot fi efectuate aproximativ 100 de operaţii de transplant anual, în condiţiile în care în fiecare an sunt luate în evidenţă pentru acest tip de operaţii peste 200 de persoane. În ICUTR lucrează 125 persoane, dintre care 17 medici.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Comerțul cu ridicata a pierdut 1,8% în primele noua luni
Comerțul cu ridicata a pierdut 1,8% în primele noua luni
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din acest an, faţă de perioada 1 ianuarie -30 septembrie......
Călin Georgescu: Vor dispărea pensiile speciale. Orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească pentru deciziile sale
Călin Georgescu: Vor dispărea pensiile speciale. Orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul său îi vizează pe micii producători, „sclavul salariat cocoşat de credite, vânzătorul de la hipermarketul străin”
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau ...