Mâncarea și cafeaua de la automat vor fi înregistrate fiscal din 2025

Societățile comerciale care vând produse prin intermediul automatelor nu vor fi sancționate până pe 31 decembrie 2024, dacă demonstrează inspectorilor fiscală că au comandat dispozitive electronice de transmite a datelor către Agenția Națională de Administrare Fiscală. Dacă firmele nu pot dovedi că au comandat aparatele fiscale și că acestea vor fi montate până la sfârșitul anului, atunci ele vor fi sancționate, scrie Termene.ro.
Termene.ro - J, 24 oct. 2024, 07:24
Mâncarea și cafeaua de la automat vor fi înregistrate fiscal din 2025

Decizia este menționată în ordonanța de urgență a guvernului adoptată pe 23 octombrie, prin care automatele aveau obligația să transmită datele la Fisc de la 1 octombrie a fost amânată pentru anul următor, scrie Termene.ro.

„Aplicarea dispozițiilor (..) privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (…) de către operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, care, la data controlului efectuat de organul fiscal au încheiate contracte pentru achiziționarea aparatelor de marcat electronice fiscale de la distribuitori autorizați, pentru toate automatele comerciale utilizate, cu termen de livrare și instalare până la data de 31 decembrie 2024”, se precizează în ordonanța de urgență consultată de Termene.ro.

Firmele care nu vor respecta obligația de a asigura dotarea automatelor comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii datelor fiscale către sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), vor fi sancționate, doar după 31 decembrie, cu amenzi de până la 10.000 de lei sau suspendarea activității, potrivit Termene.ro.

Citeşte articolul integral în Termene.ro.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 2.097 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele patru luni ale anului
ONRC: 2.097 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele patru luni ale anului
Un număr de 2.097 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primele patru luni din 2025, în scădere cu 9,14% comparativ cu perioada......
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor din hoteluri
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor ...
V-ați întrebat vreodată cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant? Sumele vă depășesc, cel ...
Un nou concept imobiliar prinde contur în București. Proiectele sunt primele de acest gen din România
Un nou concept imobiliar prinde contur în București. Proiectele sunt primele de acest gen din România
Piața imobiliară din București se va îmbogăți cu un nou concept. Este vorba de food hall, un concept care în Europa ...
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici a venit în România. E al unui gigant german
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici a venit în România. E al unui gigant german
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, se va extinde pe plan local ...