Manchester United a atras 233 mil. dolari prin listarea la bursa de la New York

Economica.net
10 08. 2012
manchester_united_15522400

Echipa de fotbal şi familia americană de afacerişti Glazer, care a cumpărat în 2005 clubul, au vândut un total de 16,7 milioane de acţiuni pentru un preţ de 14 dolari pe unitate, potrivit unui comunicat transmis joi seară de Manchester United.

Volumul acţiunilor plasate pe bursă reprezintă o participaţie de 10% la club, iar preţul ţintit în ofertă era de 16-20 de dolari pe acţiune.

Manchester United va intra la tranzacţionare pe New York Stock Exchange începând de vineri, cu simbolul MANU.

Preţul obţinut prin listare evaluează echipa la 2,9 miliarde de dolari, cu aproximativ 1 miliard de dolari mai mult decât clubul spaniol Real Madrid, potrivit datelor Bloomberg şi Forbes.

Familia Glazer a păstrat 99% dintre voturile din acţionariat, potrivit prospectului depus pentru listare, după structurarea acţionariatului pe clase astfel încât acţiunile vândute pe bursă au câte un vot pe unitate, în timp ce titlurile păstrate de familie oferă câte 10 voturi.

Acţionarii au vândut jumătate din acţiunile ofertate, iar clubul cealaltă jumătate, fondurile urmând să fie utilizate pentru plata datoriilor.

Real Madrid, fondat în 1902, cu nouă titluri Champions League în palmares, este evaluat la 1,88 miliarde de dolari, potrivit Forbes. New York Yankees, campioni de 27 de ori, valorează 1,85 miliarde de dolari.

Manchester United are 70 milioane de lire sterline (109 milioane de dolari) în cash, însă are datorii de 437 milioane lire, potrivit datelor de la jumătatea anului.

Vânzările clubului au totalizat 317,5 milioane lire sterline în anul fiscal încheiat la 30 iunie.

La cotaţia de 14 dolari pe acţiune la care va debuta pe bursă, Manchester va avea o capitalizare de piaţă de 2,29 miliarde dolari.