Mandela, ameninţat din greşeală că i se va tăia alimentarea cu apă şi curent electric pentru neplata

Primăria din Johannesburg şi-a cerut scuze luni faţă de fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela după ce a ameninţat că îi va tăia alimentarea cu apă şi curent electric din cauza unor facturi neplătite, relatează AFP, care precizează că scrisoarea-ultimatum nu fusese trimisă, de fapt, la adresa la care trebuia.
Economica.net - lun, 05 aug. 2013, 20:14
Mandela, ameninţat din greşeală că i se va tăia alimentarea cu apă şi curent electric pentru neplata

Municipalitatea a calificat drept ‘incident regretabil’ trimiterea unei scrisori ameninţătoare la domiciliul eroului luptei antiapartheid, în vârstă de 95 de ani, care se află în stare critică, la spital, din cauza unei infecţii pulmonare.

‘Adresa şi numărul de cont menţionate pe scrisoare sunt ale altui client, pentru o proprietate dintr-un cartier vecin’, a explicat, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al municipalităţii Kgamanyane Maphologela.

Scrisoarea datată 1 august, care cerea plata a 6.468,48 ranzi (495 euro) în termen de 15 zile, era adresată unui proprietar care avea o adresă similară adresei lui Mandela, însă din cartierul Oaklands şi nu din Houghton, potrivit unei copii publicate pe site-ul Eyewitness News.

Luna trecută, o factură de curent electric în valoare de peste 3,5 milioane de ranzi (270.000 euro) a ajuns din greşeală la sediul Congresului Naţional African (ANC), partid aflat la putere în Africa de Sud şi din care face parte Nelson Mandela, adaugă sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie, a declarat, luni, premierul Ilie Bolojan. ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia ...
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...