Mihail Ion, Raiffeisen Asset Management: Mândria motivează puternic investitorul

– Ce vă bucură cel mai mult în meseria dumneavoastră?

– Satisfacţiile durabile sunt cele mai importante. Sunt obţinute prin atingerea ţintelor urmărite pe termen lung. Te poţi bucura când îţi iese bine o tranzacţie, când ai lansat un nou produs, un nou fond de investiţii, de pildă. Cine nu s-ar bucura? Dar, pentru mine, personal, nu vorbesc în numele Raiffeisen, mai importante sunt satisfacţiile pe care le ai după ce ai construit ceva mai consistent, ceva complet. Puteţi da, ca exemplu, Raifeisen Asset Management, aşa cum va arăta peste câţiva ani – a spus Mihail Ion, la un moment dat, pe parcursul întâlnirii noastre.

– Adică RAM nu este o construcţie completă?

– Sigur, şi RAM mai are de atins nişte împliniri, inclusiv ca dimensiune.

– Este un fel de a spune şi că nu plecaţi curând de la Raiffeisen?

– Nu ştiu când și nici măcar dacă o să plec. Nu-mi pun problema asta acum, deşi cândva m-aş întoarce la catedră. Este un exerciţiu foarte important să te confrunţi cu studenţii, cu vitalitatea şi cu inteligenţa lor. Te pune în mişcare. Trebuie să le faci faţă întrebărilor şi trebuie să te documentezi. Fac şi acum cercetare, dar este altceva. Nu ca atunci când predam. În afaceri, inclusiv în afacerea investiţiilor de bani, domeniul este, inevitabil, mai îngust. Chiar și atunci când conduceam Departamentul  de cercetare macroeconomică al băncii, nevoile de cercetare, deși stringente, ca și acum la RAM, aveau altă deschidere decât atunci când eram la catedră. Devenisem lector, îmi luasem doctoratul şi nevoia de cercetare era foarte mobilizatoare.

– Ce aţi studiat pentru  doctorat?

– Pieţele  valutare internaţionale.

– Câți ani aveți?

– 36. Nu e vorba de vârstă. Este vorba de un mod de a vedea lucrurile. De pildă, sunt întrebat adeseori, inclusiv dumneavoastră m-ați întrebat de câteva ori în ultimi ani, care sunt plasamentele mele favorite. Ştiu că, oricât aţi preciza că sunt opţiunile mele personale şi nu ale RAM, totuşi vă interesează opiniile şefului celei mai mari firme de administrare din piaţă, pentru că o poziţie ca asta dă greutate unei opinii şi vă vindeţi şi dumeavoastră mai bine articolul. Ca şef al RAM ar trebui să nu răspund nimic la o astfel de întrebare.

– Care sunt investiţiile dumneavoastră personale favorite?

– Vreau să spun că, deşi există satisfacţii care ţin de vârstă, împlinirile au de aface cu importanţa ţintelor. Şi chiar şi cele mai importante ţinte ale tinerilor, casă, familie, viitorul copiilor, la care unii se gândesc chiar de dinainte de a li se naşte, toate acestea înseamnă termenul lung.

– Pe termen lung nu vom fi cu toţii morţi?

– Ceea ce nu înseamnă că totul se obţine azi. Şi probabil citatul este extras, ca o butadă, dintr-o pledoarie. Keynes, întemeietorul capitalismului monetar, aşa cum încă îl trăim azi, va fi declarat ce aţi spus acum, într-un context mai larg, legat de consum, ca motor al creşterii economice. Dar şi în ecuaţia lui, există termenul investiţii.

-O întrebare șablon: Care a fost momentul despre care puteţi spune că v-a schimbat destinul de profesionist? Și nu numai?

–  Nu a fost un moment sau nu a fost spectaculos. Cel mai important este faptul că particip, încă de la înfiinţare, la proiectul Raiffeisen Asset Management (RAM). Nu este o declaraţie de convenienţă. Construcţia unei societăţi de acest tip este spectaculoasă.

-Asta are ceva de a face cu apetitul dumneavoastră pentru catedră?

– Nu ştiu. Şi în cariera universitară mă interesează foarte mult cercetarea. În bancă, aşa cum spuneam, aveam nevoie de cercetare.

– Totuşi, care sunt investiţiile dumneavoastră personale favorite?

– Să spunem că prefer echilibrul.

– Acesta este răspunsul ca la carte al unui lider de piață care are de vânzare fonduri de toate categoriile, dar care ştie că se vând mai bine fondurile cu risc scăzut?

– Mai sunt multe categorii, cum spuneţi, care încă nu sunt pe piaţă. Iar răspunsul este onest. Într-adevăr, apetitul pentru risc este mic pe piaţa noastră, dar o abordare echilibrată  a investiţiilor personale, şi a finanţelor personale în general, înseamnă mai mult decât asumarea unui anumit risc. De multe ori ideea de investiţii este redusă la risc, dar finanţele personale înseamnă în primul rând un plan făcut în funcţie de obiective. Din acest punct de vedere prefer echilibrul. Şi, desigur, nu este vorba că-mi fac planuri privind vacanţa de la vară.

– Adică vă interesează planurile pe termen lung?

– Un plan veritabil de finanţe personale asta înseamnă: să ajungi la un echilibru al portofoliului de investiţii şi al economiilor, care să te ducă la îndeplinirea unor obiective pe termen lung. Includ aici, desigur şi reperele obişnuite: îmi schimb casa, mă mut în străinătate, peste 10 ani, când fiul meu va fi student va avea nevoie anumite resurse ca să studieze la o universitate de mare renume, sau eu, peste zeci de ani, imi voi dori anumite lucruri, la retragere.

– Vreți să vă mutați în străinătate?

– Nu evident, a fost un exemplu ipotetic. Am avut ocazia de mai mule ori să mă mut. Spuneam doar că toate aceste obiective, ca şi cele pe termen mai apropiat, trebuie puse în acord, în echilibru, cu anumite proporţii în care îmi păstrez şi îmi pun la lucru economiile. Acestea nu exclud fructificarea unor oportunităţi, dar poate că nu trebuie neapărat să îmi schimb  proiectul de viaţă, de dragul unor oportunităţi. Şi atunci, planul meu de finanţe personale trebuie să-mi ofere şi posibilitatea de a fructifica oportunităţile din plasamentele pe termen scurt. Fără să periclitez structura plasamentelor care au ca ţinte obiectivele pe termen lung.

– Suferă majoritatea românilor de mirajul oportunităţilor surpriză? Majoritatea investitorilor în fonduri mutuale le preferă pe cele care au o durată recomandată de deţinere scurtă şi aproape jumătate le preferă pe cele monetare, unde nu trebuie să stai un an, ca să profiţi cum se cuvine. Asta ca să se poată mişca rapid, dacă apare oportunitatea?

– Este o explicaţie posibilă. Una mai completă trebuie să se refere şi la educaţia financiară, care cere mulţi ani. În România abia au trecut 10 ani de când s-a relansat ideea de fonduri mutuale.

– Adică oamenii cu economii, mai mari sau mai mici, încă mai vânează tunurile?

– Nu este vorba despre tunuri. Suntem încă o economie în mare efervescenţă şi nu una foarte aşezată, cum sunt cele occidentale. Oportunităţile la noi sunt… nu neapărat mai frecvente, dar mai ispititoare şi în continuă evoluţie.

– Acum 20 de ani oportunităţile erau să aduci mărfuri aduse din Turcia cu valiza, şi să speri să strângi destui bani ca să „te privatizezi“, cum îşi spuneau cei care îşi înfiinţau firme cu „comimpex“ în nume. Este un progres că , până deunăzi, la mare modă au ajuns speculaţiile imobiliare?

– Nu cred că majoritatea celor care au făcut comerţ cu Turcia au rămas antreprenori. Şi puţini dintre speculatorii imobiliari sunt investitori.

– Un broker îmi spunea deunăzi că nu mai există investiţii pe termen lung la bursă. Nu mai există acţiuni pe care să le poţi lăsa moştenire. Că şi numele mari pot dipărea. Îşi vindea serviciile?

– Nu ştiu. O fi vreun efect al crizei, care a înregistrat falimente răsunătoare. Vor exista, însă, cu siguranţă, mereu, acţiuni care pe parcursul anilor vor aduce randamente foarte mari. Este tot o chestiune de educaţie, de mentalitate.

– Şi de sărăcie? Cine are mulţi bani îşi poate permite să-i rişte şi pe acţiuni?

– Nu o să încerc să vă păcălesc. Da, în România, bursa şi nu numai ea, nu are atât de mulţi clienţi pe cât ne-am putea aştepta şi din cauza sărăciei, sau mă rog, a resurselor limitate.

– Şi unde sunt zecile de miliarde de euro, din depozitele bancare?

-Câte zeci de miliarde? 23? Nu sunt multe… Înseamnă nu foarte mult peste 1.000 de euro pe cap de locuitor. Nu e mult şi nu este suficient pentru mari plasamente în acţiuni.

– Cât ar trebui?

– Este drum lung. Trebuie să ţineţi seama că, pe pieţele mature, plasamentele în acţiuni au o pondere de 26 – 30%. Nu pare mare, dar este mult mai mult decât cele 2, 3, 4 procente de la noi (depinde ce numeri).

– Şi ce fac administratorii de fonduri ca să ajungă piaţa acolo?

– Printre altele, ce fac eu acum. Sunt puţini cei care, deşi economisesc, fac o planificare financiară coerentă. Vorbeam adineaori de planurile de finanţe personale veritabile. Voiaţi să ştiţi dacă sunt un investitor agresiv sau unul conservator.

Sunt dinamic, ca să mă apropii de ceea ce mi-am propus şi sunt conservator ca să ajung cu certitudine acolo. Cei care au idee despre ce înseamnă de fapt finanţele personale, indiferent de temperament, îşi pun problema  cam aşa: ce valoare are pentru mine să ating obiectivul propus.

 Sunt dinamic sau conservator, în funcţie de cât de mult pun sub semnul incertitudinii obiectivul respectiv.

– Inclusiv din cauza temperamentului?

– Este vorba de nişte decizii raţionale. Deciziile emoţionale sunt altă problemă. Unii pot fi mai  familiari cu riscul. Au câştigat mulţi bani dintr-o afacere şi sunt dipuşi să îşi asume riscul, sau să ofere copiilor resurse de cheltuială mari. Alţii, dimpotrivă,  se pot gîndi că este mai bine pentru tânărul fiu să îl lase lăse să afle ce e munca şi cum se gospodăreşte banul, să aplice pentru o bursă, chiar să facă un împrumut.

Oricum, repet, cheia este gândirea pe termen lung. Câţi investitori îşi pun problema asta: în câţi ani recuperez, din economiile anuale, eventualele pierderi pe care le-aş suferi pe piaţa financiară?

– Câţi îşi pun problema?

– Sau câţi se întreabă aşa: câţi ani aş putea să trăiesc, la standardul de viaţă actual, din suma pe care am reuşit s- o acumulez până în prezent? Urmează să ajungem să gândim cu toţii în acest fel, oricât de iubitori de risc am fi. Asta înseamnă planificare financiară.

– Gândesc românii în termen de ani, domnule preşedinte? Nici clienţii de private banking, de la care te-ai putea aştepta că sunt interesaţi de termenul lung mai mult, nu ajung cu scadenţa medie a plasamentelor decât abia la 6 luni.  Ce le lipseşte?

– Ei sau alţii, ca şi noi toţi avem şi o altă motivaţie foarte puternică, alta decât câştigul propriu zis, în tot ceea ce facem: mândria. Stima de sine este foarte importantă, vrem să avem cu ce ne mândri, sau măcar să nu ne facem de ruşine. La fel se întâmplă şi în investiţii. De aceea mulţi sunt atraşi de plasamente în oportunităţi de tot felul. Nu numai de dragul câştigului, ci şi pentru a-şi satisface propriul ego.

– Nu este asta este una din marile erori? Dintre acelea flagrante, de tip „aşa nu!“?

– De ce credeţi că randamentele obţinute de investitorii individuali sunt mai mici decât randamentul pieţei? Sunt măsurători statistice. Din dorinţa lor de a se mândri, cât mai repede, investitorii vând înainte de a se consuma potenţialul de câştig. Lasă că nu poţi cere cuiva să vândă la maxim, dar măcar în apropierea lui. Cei mai mulţi nu o pot face, pentru că fiecare caută, în anumită măsură, să-şi satisfacă mândria, că a facut o afacere bună.

– Nu de frică?

– Frică de ce: Că se fac de râs?!  Dar de ce statisticile spun  că volumele cele mai mari de tranzacţii sunt în apropierea maximelor şi a minimelor? Investitorii cumpără cel mai mult aproape de maxim şi vând aproape de minim, când riscul este cel mai mare.

– Pentru că sunt lacomi?

– Şi lăcomia este numai de câştig sau şi de recunoaşterea valorii personale?! Iată de ce este nevoie de mult timp de educaţie. Să-i ajutăm pe investitori să-şi măsoare, sau să apeleze la profesionişti să-i ajute măsurându-le cât mai precis toleranţa la pierderi. Abia atunci un investitor îşi va respecta orizontul de deţinere aferent planului său financiar. Altfel, ameninţarea pierderilor îi va face să ia decizii emoţionale.

– Şi vom ajunge aşa, şi noi, la porporţii de acţiuni 30% în portofoliul de finanţe personale?

– Cu timpul. Acum, nu este corect să dăm vina numai pe educaţie. Mulţi investitori, cei mai mulţi care au într-adevăr resurse pentru investiţii vin din afaceri, măcar de pe poziţii executive, unde se confruntă cu realităţile din economia… reală. Şi, atunci, când văd ce se întâmplă acolo, cât de greu se mişcă uneori lucrurile, ca în această perioadă,  când văd ce se întamplă în economia reală, oricât le-ai spune ce mare potenţial de câştig are o acţiune, este greu să-i convingi. Ei au contact direct cu afacerile. Și sunt de obicei sceptici.

– De aceea mi-aţi răspuns cu termenul lung când v-am întrebat ce anume vă dă cele mai mari satisfacţii profesionale?

– Trebuie să repet. Poţi să te bucuri de o tranzacţie reuşită. Cine nu s-ar bucura. Poţi să te bucuri că ai lansat cu succes un nou produs. E munca ta. Dar acestea bucurii temporare, sunt cărămizi. Cât despre „tacticile de marketing“, cum le-aţi denumit – unele sunt bune, dar oferă succces doar pe termen scurt. Or, acest business este pe termen lung. Cred că poţi să te declari mulţumit atunci când ai produse care se adresează întregului spectru de investitori, penrtu toate condiţiile de mediu de afaceri. Acest business este unul ciclic şi este expus la ciclurile economice.

– Şi aveţi toate tipurile de fonduri?

– Nu cred că se poate lăuda cineva pe această piaţă la noi, că a ajuns la acest nivel. Și nu sunt atât de inocent încât să cred că lucrurile vor progresa rapid.

– Au progresat cu fondurile monetare.

– Poate, dar Raiffeisen Bank România are 2 milioane de clienţi persoane fizice. 40.000 în fonduri mutuale nu e puţin, dar mai e mult loc de progres.

Scurt CV  Mihail Ion

• Conduce Raiffeisen Asset Management (RAM) de la înfiinţarea din 2005.
• Este  doctor în economie şi CFA certificat (Chartered Financial Analyst)
• A fost timp de zece ani, până în 2007, lector la Facultatea de Finanţe din ASE
• Între 2002 şi 2005 a condus departamentul de Cercetare economică ( a fost ceea ce se cheamă acum economist şef) şi pe cel de Administrare a activelor şi pasivelor ale Raiffeisen Bank.