Mănescu: La Metroul Drumul Taberei, miercuri dimineaţă vor intra utilajele care sapă tunelul

Economica.net
24 09. 2013
cartita_magistrala_5_metrou_84231900

‘În cazul Metroului Drumul Taberei, mâine dimineaţă (miercuri – n.r.), la ora 10.00, vor intra deja utilajele care sapă tunelul. Sunteţi invitaţi acolo (jurnaliştii – n.r.), voi fi împreună cu domnul director (al Metrorex – n.r.), cu primul ministru Victor Ponta. Este un eveniment pe care dorim să-l marcăm pentru că, odată ce pornesc aceste utilaje, nu se mai opresc – construiesc tunelurile. O să vedeţi, tehnologia este foarte avansată, iar rezultatele vor fi pe măsură. Sperăm să finalizăm lucrările la metrou cel puţin partea de suprafaţă cât mai repede, pentru a putea relua traficul rutier, cât timp lucrările în subteran vor continua’, a spus ministrul Mănescu.

În ceea ce priveşte oportunitatea construcţiei acestei linii de metrou, şeful de la Transporturi a apreciat că decongestionarea traficului în zonă va fi benefică pentru locuitorii sectorului 6.

‘Ştiţi care este traficul în Drumul Taberei. Era singura zonă foarte aglomerată fără metrou. Decongestionarea traficului va fi foarte importantă pentru cei din zonă, din tot sectorul 6’, a adăugat ea.

Întrebat despre linia de metrou Parc Bazilescu – Străuleşti, directorul general al Metrorex, Aurel Radu, a precizat că aceasta datează din perioada comunismului, acum fiind construite încă două staţii.

‘Cealaltă linie de metrou este veche. A fost iniţiată de pe vremea comunismului. Noi doar am continuat cu încă două staţii, pentru care a fost realizată licitaţia, iar noi facem doar execuţia. Ce este important la 1 Mai este faptul că la Străuleşti era gândit să se facă un depou care deserveşte şi Linia 6 de metrou Gara de Nord – Aeroportul Otopeni. Acum, în execuţie, sunt două staţii, o prelungire, realizarea acestui depou şi un parking, pentru cei care vin din afara Bucureştiului’, a spus acesta.

Excavaţia pentru realizarea tunelelor aferente Magistralei 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Haşdeu, va începe în data de 25 septembrie, a anunţat, pe 18 septembrie, Metrorex.

Într-un comunicat remis AGERPRES, compania face referire la data de începere a excavaţiei, anunţată iniţial pentru mijlocul lunii septembrie, şi afirmă că nu există întârzieri, deoarece mişcarea utilajului de excavat tunele (TBM), chiar dacă nu a fost introdus în ”terenul viu” a demarat încă de la începutul lunii septembrie.

La 20 august, Metrorex anunţa că termenul estimat pentru darea în folosinţă a tronsonului de metrou Râul Doamnei – Eroilor 2 este începutul anului 2016, iar la începutul lunii septembrie 2013 era preconizată pornirea celor două utilaje de executat tunele.

Totodată, compania estima că, la începutul anului viitor, va finaliza structura staţiilor şi tunelelor pe tronsonul menţionat.

‘În perioada imediat următoare (începutul lunii septembrie), se preconizează pornirea celor două utilaje de executat tunele şi se estimează că la începutul anului 2015 structura staţiilor şi tunelelor va fi gata. Urmează lucrările de montare a căii de rulare, cele de automatizări şi finisajele. Termenul preconizat pentru darea în folosinţă a tronsonului Râul Doamnei – Eroilor 2 este începutul anului 2016’, se preciza în comunicatul din 20 august.