Mănescu: Magistrala 5 de metrou Eroilor-Drumul Taberei va fi gata în 2016. Lucrările sunt în grafic

Economica.net
23 10. 2013
ny6_22352300

‘În acest moment, tunelul are deja o lungime de 245 de metri, ceea ce este foarte bine’, a spus Mănescu, după ce a coborât în subteran pentru a vedea care este stadiul lucrărilor.’Ieri au atins un record de 27 de metri, însă media este de circa 20 de metri pe zi’, a adăugat ea.

Mănescu a spus că, la fiecare două săptămâni, frezele trebuie oprite trei-patru zile pentru revizie și pentru a se monta componente suplimentare.

‘Nu este o oprire datorată unor defecțiuni sau probleme, ci este ceva normal pentru a se putea continua. Oamenii sunt în grafic, se lucrează curat, sperăm ca și a doua freză să poată intra conform graficului, pe 20 noiembrie, chiar de Ziua Metroului’, a precizat Mănescu.

Potrivit acesteia, tunelul până la prima stație spre Drumul Taberei, respectiv Orizont, va fi finalizat în mai puțin de o lună.

‘Această freză va ajunge în prima stație, Orizont, în jur de 18-19 noiembrie, când va ieși la suprafață. Pe măsură ce înaintează și încep să închidă lucrările, vor reda și traficul în zonă’, a completat ea.

Întrebată când va fi gata metroul, Mănescu a răspuns: ‘În 2016, conform graficului. Până în acest moment, totul este în grafic și nu avem motive să ne îndoim de faptul că lucrările se vor termina la timp. Există finanțare. Mai sunt încă facturi de decontat, dar există aproximativ 200 de milioane de euro, care sunt prevăzute în buget’, a conchis Mănescu.

Tronsonul 1 Drumul Taberei — Eroilor al Magistralei 5 Drumul Taberei-Pantelimon, în lungime totală de circa șase kilometri, va avea zece stații de metrou: Râul Doamnei, Valea Argeșului, Valea Ialomiței, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor.

Constructorul secțiunii Râul Doamnei — Eroilor este Asocierea Astaldi (Italia) — FCC Construccion (Spania) — Delta ACM (Romania) — AB Construct (Romania). Prețul contractului depășește 918,937 milioane de lei, fără TVA, potrivit site-ului Metrorex.

Potrivit Metrorex, suma alocată pentru anul în curs, până la această dată, a fost în valoare de 250 de milioane de lei. Față de această sumă alocată inițial, la ultima rectificare bugetară, fondurile alocate proiectului Magistrala 5 — Drumul Taberei-Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei — Universitate, au fost suplimentate cu 250 de milioane de lei.