Mănescu vrea ca CFR Marfă să participe la un proiect de transport între Marea Baltică şi M. Neagră

Economica.net
10 10. 2013
cfr_marfa_89222600

Mănescu a discutat despre proiect, miercuri, la Luxemburg, cu ministrul lituanian al Transporturilor, Rimantas Sinkevičius. Proiectul vizează transportul de produse porturile Klapeida şi Odessa, din Lituania, respectiv Ucraina.

Contribuţia CFR Marfă ar consta în preluarea la transport în tranzit a unei părţi din traficul de containere realizat prin Viking pe reţeaua feroviara românească, între Giurgiuleşti/Galaţi sau Vadu Siret, implicând transbordarea containerelor, sau Ungheni şi Giurgiu/Ruse, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

CFR Marfă este cea mai mare companie de transport marfă din România, fiind deţinută de stat. Ministerul Transporturilor vrea să privatizeze compania şi a declarat câştigător al licitaţiei principalul operator privat, GFR, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

Termenul pentru finalizarea privatizării expiră însă duminică, nefiind prelungit, miercuri, de către Guvern. În lipsa altei decizii pe această temă, GFR ar trebui să achite în următoarele zile încă 170 milioane euro pentru cele 51% din acţiunile CFR Marfă scoase la vânzare.