Manevre în Kaliningrad: Forţele ruse au plasat în stare de luptă sisteme de rachete S-300
Rusia a iniţiat săptămâna aceasta exerciţii militare în enclava Kaliningrad ‘comparabile’ cu cele lansate de NATO în apropierea frontierei sale cu ţările baltice, după cum a indicat marţi Ministerul rus al Apărării. Aceste aplicaţii intervin în contextul crizei dintre Moscova şi Occident ca urmare a anexării Crimeii (peninsulă din sudul Ucrainei) şi pe fondul acuzaţiilor occidentale că partea rusă sprijină insurecţia separatistă din sud-estul Ucrainei.
Avioane de vânătoare ale NATO care patrulează spaţiul aerian al republicilor baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – au fost ridicate vineri de patru ori de la sol pentru a identifica avioane militare ruse care zburau în apropierea spaţiului aerian al Letoniei, a indicat armata din această republică baltică.
Sistemele operativ-tactice de rachete S-300 au rază de acţiune de 125 de mile (200 de km), iar Rusia a alimentat îngrijorarea Occidentului atunci când a încercat să le vândă în Orientul Mijlociu, inclusiv Siriei, aminteşte Reuters.