Manfred Weber: Vom apăra libertatea de circulaţie ca unul dintre pilonii UE actuale

Libertatea este una dintre realizările esenţiale, pentru mine chiar sinonim cu integrarea europeană, şi de aceea vom apăra libertatea de circulaţie ca unul dintre pilonii Uniunii Europene actuale, iar UE şi autorităţile române trebuie să facă tot posibilul pentru a crea condiţii de trai egale, a declarat joi candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, Manfred Weber, într-o întâlnire cu un grup de jurnalişti români la sediul din Bruxelles al Parlamentului European.
Economica.net - vin, 30 nov. 2018, 08:57
Manfred Weber: Vom apăra libertatea de circulaţie ca unul dintre pilonii UE actuale

Weber, lider al grupului europarlamentar al PPE, a răspuns astfel unei întrebări referitoare la o afirmaţie a ministrului român al finanţelor publice, Eugen Teodorovici, care a sugerat limitarea la 5 ani a dreptului de muncă al cetăţenilor comunitari într-o altă ţară din UE.

”Eu cred că una dintre marile realizări ale Uniunii Europene este faptul că trăim pe un continent unde oricine poate decide în mod voluntar unde doreşte să trăiască. Niciun politician nu poate decide în legătură cu dreptul meu de a sta unde doresc, ci oamenii înşişi decid, oamenii acestui continent. Libertatea este una dintre realizările esenţiale, este pentru mine chiar sinonim cu integrarea europeană. De aceea, vom apăra libertatea de circulaţie ca unul dintre pilonii UE de astăzi, nu este niciun dubiu legat de asta, iar Uniunea Europeană şi autorităţile române trebuie să facă tot posibilul pentru a crea condiţii de trai egale”, a menţionat eurodeputatul german.

El a menţionat că una dintre ideile principale ale programului său în perspectiva alegerilor europene din mai 2019 va fi aceea că toţi europenii sunt egali şi ei merită condiţii de trai egale. ”Obiectivul nostru, viziunea noastră, trebuie să fie acela de a avea standarde de trai egale în întreaga UE. Şi vă dau un exemplu concret, am spus-o şi în discursul meu din cadrul Congresului PPE de la Helsinki. În viitor studenţii ar trebui să ia în considerare să meargă la Bucureşti sau Cracovia înainte de a se gândi se meargă la Oxford. De ce nu? Trebuie să investim în universităţile din noile state membre, sunt mulţi bani în UE, dar aici nu este vorba de bani, ci despre priorităţi şi voinţă. Încă o dată, susţin ideea de a lucra asiduu pentru a exista condiţii de trai egale astfel încât în viitor nimeni în UE să nu mai fie nevoit să-şi părăsească ţara pentru a-şi găsi un loc de muncă”, a spus liderul grupului europarlamentar al PPE.

Într-o dezbatere în parlamentul român având ca temă învăţământul universitar dual şi criza forţei de muncă, ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a afirmat: „Eu am ridicat problema asta şi la nivelul colegilor mei, miniştri de finanţe din Europa, şi am spus, poate sună aşa mai restrictivă, mai nu ştiu, de altă factură, (…) dar asta este, trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, cu atât o zonă devine mai bogată, dar, undeva, lucrurile se rup. Interesul Uniunii Europene, dacă suntem cu adevărat lideri, vorbesc de toţi liderii europeni, la nivel european, trebuie să fie acea coeziune, cu adevărat coeziune politică socială. Nu încarci şi întăreşti partea de Vest şi laşi restul de Europă prin fel de fel de condiţii, o laşi în afară. Deci, limitarea dreptului de a lucra. În ce sens că iar o să văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp în toate statele. Nu mai ai voie după primul permis să îţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa dacă stă în Germania şi tot primeşte drept de muncă, păi nu o să se întoarcă cel din Germania care lucrează în veci în Croaţia, România, adică ţările de unde, poate, forţa de muncă a plecat. Deci, trebuie să fie o astfel de măsură discutată. Maxim 5 ani şi, după 5 ani, la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...