Manifestanții din Kiev trag cu arme de foc în polițiști
‘Tirurile continuă’, scrie ministerul într-un comunicat, acuzând manifestanții de ‘încălcarea armistițiului’.
‘Conform situației de la ora 10.15, manifestanții ,,pașnici,, au încălcat cu cinism armistițiul fragil, deschizând focul cu gloanțe reale în direcția forțelor de ordine pe strada Institutskaia. Comandamentul trupelor de interne cere încetarea imediată a acțiunilor criminale’, se mai spune în textul citat de RIA Novosti.
După cum relatează Interfax, manifestanții fac încercări de a lua cu asalt Rada Supremă, parlamentul unicameral reunit vineri în ședință plenară.
‘Pe strada Institutskaia se trage în trupele de interne. Încercăm să verificăm informațiile despre victime. Există intenția de a sparge cordoanele pentru a ajunge la parlament’, a declarat Serghei Burlakov, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Interne.
Anterior, unul din liderii partidului Batkivșcina/Patria, Arseni Iațeniuk, prezent la sesiunea plenară, a declarat că în incinta parlamentului au intrat trupe armatei ale Ministerului de Interne. Deputatul Vladimir Litvin i-a cerut președintelui parlamentului, Vladimir Râbak, să rezolve situația și să trimită afară persoanele înarmate.