Manifestanţii anticapitalism îl cheamă în sprijin pe Obama
„Vrem să îl primim (pe preşedinte n.a.) în mişcarea noastră”, strigau manifestanţii în timpul marşului. Amintind faptul că tabăra Occupy DC se află la câteva sute de metri de Casa Albă, manifestanţii au scandat, adresându-i-se lui Barack Obama, aflat în această perioadă într-un turneu în zona Pacificului: „Suntem chiar în colţul străzii! Hai cu noi!”, relatează Mediafax.
Acest protest are loc pe fondul evacuării mai multor tabere ale manifestanţilor anticapitalism din marile oraşe americane, cu excepţia celei din capitala Washington.
La New York protestatarii, scoşi în noaptea de luni spre marţi din piaţa Zuccotti, ocupată de aproape două luni, s-au întors în locaţie aseara, după ce municipalitatea a făcut curat. Oamenii nu mai au acum permisiunea de a-şi reinstala corturile. Din acest motiv o mare parte din manifestanţii mişcării Ocupaţi Wall Street din Washington au intrat în clădirea care adăposteşte sediul din capitala americană al companiei Brookfield Properties, proprietarea pieţei Zuccotti din New York.
Un judecător newyorkez a confirmat marţi interdicţia impusă de autorităţile din acest oraş manifestanţilor împotriva Wall Street de a-şi reinstala tabăra în Zuccotti Square, de unde au fost expulzaţi în noaptea de luni spre marţi. Manifestanţii „nu au reuşit să demonstreze că faptul că a rămâne în Zuccotti Square ţine de primul amendament” al Constituţiei americane privind libertatea de exprimare, a precizat judecătorul în acest document.