Manifestaţie împotriva modificării Codului Fiscal, astăzi, în Piaţa Victoriei. Companiile, rugate să le dea liber angajaţilor prin rotaţie

Pagina "Corupţia Ucide" a lansat un apel pentru organizarea unei manifestaţii împotriva modificării Codului fiscal, în Piaţa Victoriei, miercuri, începând de la ora 14:00, în aceeaşi zi în care Guvernul ar urma să adopte prin OUG trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. De asemenea, organizatorii evenimentului intitulat "Opriţi modificarea Codului fiscal!" fac apel la marile companii să permită angajaţilor să îşi ia liber prin rotaţie pentru a participa la miting, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 08 nov. 2017, 06:46
Manifestaţie împotriva modificării Codului Fiscal, astăzi, în Piaţa Victoriei. Companiile, rugate să le dea liber angajaţilor prin rotaţie

Miercuri, de la ora 15.00, va avea loc şedinţa de Guvern în care ar urma să fie adoptate, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificările Codului fiscal, inclusiv transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.

„8 noiembrie este Miercurea Neagră pentru economia României. Pentru a cârpi un buget pe care nu a fost în stare să îl gestioneze, Guvernul PSD-ALDE este capabil să distrugă economia liberă a României. Modificările Codului Fiscal, pe care Cabinetul Tudose intenţionează să le adopte printr-un nou derapaj democratic (Ordonanţă de Urgenţă), vor aduce haosul în planurile de afaceri şi în salarizare. În acest fel, inconştienţa guvernanţilor distruge orice şansă pentru o economie predictibilă şi stabilă în România”, scrie pe pagina evenimentului.

Organizatorii anunţă că miercuri, de la ora 11.00, oamenii se vor aduna în Piaţa Victoriei pentru a opri această OUG toxică.

„Şedinţa de guvern începe la ora 15:00, iar noi vom fi în Piaţa Victoriei pentru a opri această nouă OUG toxică. Facem apel la marile companii din România să susţină acest protest şi să le dea câteva ore libere prin rotaţie angajaţilor, pentru a veni alături de noi. Să nu se lase intimidate de teoriile conspiraţiei şi să înţeleagă că este ultima şansă de a lupta împotriva unei ”Revoluţii Fiscale” care le va pune în pericol business-ul”, scriu ei.

Marţi, aproximativ 10.000 de oameni – angajaţi de la Dacia şi din alte companii din industria auto – au protestat la Mioveni, iar sindicaliştii spun că vor continua acţiunile de protest dacă Guvernul va adopta modificările din domeniul fiscal care sunt respinse deopotrivă de sindicate şi patronate.

Şi Blocul Naţional Sindical a anunţat că sindicatele vor continua acţiunile de protest.

Astfel, miercuri, începând cu ora 16.00, aproximativ 1.000 de membri de sindicat vor protesta la Constanţa, joi, de la ora 15.00, respectiv 16.00, vor avea loc proteste la Oradea şi la Ploieşti, iar vineri, de la ora 14.00, este programată o acţiune de protest la Timişoara. Miercuri, 15 noiembrie, începând cu ora 16.00, sunt programate proteste la Cluj-Napoca. Toate acţiunile de protest, la care se estimează că vor fi apromativ 1.000-1.500 de participanţi în fiecare oraş, vor fi organizate în faţa sediilor prefecturilor.

De asemenea, CNSLR – Frăţia a anunţat, în 2 noiembrie, începerea procedurilor pentru declanşarea grevei generale, principalul motiv fiind trecerea plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, ceea ce va duce la scăderea tuturor salariilor şi pierderea unor locuri de muncă, potivit sindicaliştilor.

Sindicaliştii spun că această măsură va duce la imposibilitatea negocierilor sectoriale şi intersectoriale care generează lipsa unei protecţii reale ale angajaţilor, în forma actuală a Legii 62/2011 şi la întârzierea nejustificată a acordării drepturilor salariale pentru angajaţii unor unităţi publice de asistenţă socială şi medico-socială.

Greva generală va fi declanşată în sectoarele sănătate, învăţământ, administraţie publică şi asistenţă socială, energie, petrol şi gaze, chimie, petrochimie, comunicaţii, transporturi, agricultură, potrivit CNSLR – Frăţia.

Te-ar mai putea interesa și
Model de completare a declaraţiei unice ca să asiguraţi la sănătate cu plata CASS pe cei care încetează să mai fie scutiţi de la 1 septembrie – formularul actualizat a fost oficializat
Model de completare a declaraţiei unice ca să asiguraţi la sănătate cu plata CASS pe cei care încetează să mai fie ...
Declaraţia unică a fost actualizată în acord cu noutăţile aduse de Legea 141 din 2025 Codului fiscal şi Legii Sănătăţii, privind eliminarea categoriei de coasigurat la sănătate scutit de......
Hidroelectrica, creștere explozivă a numărului de clienți, a ajuns la peste 800.000. Vânzările către clienții direcți au ajuns mai mari decât cele de pe piețe, compania cumpără energie de la alții
Hidroelectrica, creștere explozivă a numărului de clienți, a ajuns la peste 800.000. Vânzările către clienții direcți ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, dar și furnizorul cu cel mai bun preț pentru ...
Apartamente mai scumpe în București. Unde sunt zonele în care mai găsești două camere cu sub 90.000 de euro
Apartamente mai scumpe în București. Unde sunt zonele în care mai găsești două camere cu sub 90.000 de euro
Prețurile medii cerute de proprietarii de apartamente cu două camere din București în luna iulie au înregistrat creșteri ...
Cu o industrie auto tot mai imprevizibilă, Bosch se concentrează pe confortul termic al locuințelor
Cu o industrie auto tot mai imprevizibilă, Bosch se concentrează pe confortul termic al locuințelor
Grupul Bosch, cu o prezență importantă și în România, a anunțat finalizarea preluării diviziei HVAC a Johnson Controls ...