Manifestaţie la Bruxelles a şoferilor nemulţumiţi de concurenţa colegilor est-europeni

Aproximativ 750 de şoferi s-au adunat marţi, la Bruxelles, la îndemnul Federaţiei Europene a Muncitorilor din Transporturi (ETF) pentru a denunţa "dumpingul social" ca urmare a "concurenţei neloiale" a şoferilor originari din Europa de Est, relatează AFP.
Economica.net - mar, 09 oct. 2012, 19:42
Manifestaţie la Bruxelles a şoferilor nemulţumiţi de concurenţa colegilor est-europeni

Şoferi, originari din nouă ţări europene, între care Polonia, au defilat în „cartierul european” din capitala belgiană, între sediile Parlamentului şi Comisiei Europene.

„Meseria este în tendinţă de a se schimba, există din ce în ce mai puţini salariaţi francezi fiindcă patronii recurg din ce în ce mai mult la şoferii din estul Europei, care câştigă doar 250 de euro pe lună – 700 cu prime – faţă de 2.000 de euro pentru un şofer din Europa de Vest”, denunţa din rândul manifestanţilor Patrice Huart, secretar general al Federaţiei Generale a Transporturilor şi de Echipament (FGTE).

Potrivit lui Huart şi şoferilor care o însoţeau, aceşti şoferi originari din Polonia, Bulgaria şi România trebuie adeseori „să doarmă (…) în cabina lor şi să-şi prepare mâncarea la roţile camionului”. În plus, mulţi dintre ei nu ar respecta timpul de repaus prevăzut de reglementările europene.

„Dar aceşti şoferi (…) sunt exploataţi”, adaugă Jean-Louis Mostaert, un şofer originar din Campagne (nordul Franţei).

„În Belgia, 3.000 de şoferi şi-au pierdut locul de muncă în perioada 2007-2010 din cauza acestei «concurenţe neloiale»”, potrivit lui Robert Parrillo, de la Federaţia Europeană a Transporturilor.

În opinia lui Eduardo Chagas, secretar general al ETF, „situaţia se agravează” în prezent şi progresul s-ar fi văzut deja „dacă regulile europene erau aplicate”.

„Satisfăcut” de mobilizarea pentru această manifestaţie, secretarul general al ETF nu exclude acţiuni mai dure pentru a „atrage atenţia oamenilor” privind problemele din sector.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...