Manolescu, despre contestarea legiferării timbrului cultural: Editorii mint cu neruşinare; vor să acopere evaziunea fiscală

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), Nicolae Manolescu, afirmă că poziţia tranşantă a Federaţiei Editorilor din România (FER) împotriva legiferării timbrului cultural este cauzată de faptul că aceştia "vor să acopere evaziunea fiscală".
Economica.net - Dum, 15 feb. 2015, 12:54
Manolescu, despre contestarea legiferării timbrului cultural: Editorii mint cu neruşinare; vor să acopere evaziunea fiscală

„Vreau să vă spun că mint editorii cu ne-ru-şi-na-re! Preţul cărţilor nu creşte, decât într-o cantitate nesemnificativă, unul la mână. Doi la mână: suplimentul ăsta minuscul îl plătesc cititorii, cumpărătorii, nu editorii. Cititorii plătesc infim mai mult. Gândiţi-vă că e vorba de un timbru fix cu valoare forfetară de 1 leu, care se pune pe orice carte care costă de la 15-20 de lei în sus până la nu ştiu cât. Prin urmare, el în medie revine absolut nesemnificativ. Problema majoră a editorilor – asta este minciuna şi ţin s-o spun – este că vor să acopere evaziunea fiscală. Nu vor să se controleze câte exemplare vând. Ăsta este adevărul”, a declarat duminică pentru Agerpres Nicolae Manolescu, susţinător al legiferării timbrului cultural.

Preşedintele USR consideră că e vorba de o „evaziune fiscală majoră” pe care editorii „încearcă s-o acopere”, invocând „creşterea preţului şi apelând la cititori, să se plângă, vai de lume, că n-au!”.

„Niciun editor n-a reuşit până acum, n-a vrut să spună exact cât a vândut. Am experienţă cu propriile cărţi. Cu o singură excepţie, o singură editură, unde ştiu cât s-a vândut, de la celelalte n-am ştiut niciodată nimic”, a spus Manolescu.

Întrebat de afirmaţii potrivit cărora Varujan Vosganian şi Traian Dobrescu, membrii ai USR, s-ar număra printre „beneficiari direcţi ai legii”, preşedintele Uniunii le-a calificat drept „o mare ticăloşie”.

„N-are nicio legătură Vosganian cu o asemenea poveste. Nicio legătură n-are. Şi nici nu văd cum ar putea avea. E aberant totul. Absolut un delir. Un delir. Vor s-ascundă evaziunea fiscală. O carte cu un timbru pe ea nu poate fi pusă în vânzare – să zic aşa – în mod ilicit. Nu are timbru, editorul plăteşte. Deci, se controlează foarte uşor evaziunea. Dacă vor s-o ascundă, singurul mijloc e de a spune ‘A… mergeţi împotriva cititorilor… scumpiţi cărţile…’ Ia gândiţi-vă! O carte care costă 20 de lei, să zicem. Şi vine un timbru de-un leu. Are vreo importanţă? Adică eu dau 20 lei pe-o carte şi nu dau 21?”, a mai spus Nicolae Manolescu.

Federaţia Editorilor din România (FER) consideră că legiferarea timbrului cultural ar duce la creşterea preţului tuturor cărţilor de beletristică în beneficiul exclusiv al USR.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de FER, „publicul cu venituri medii şi reduse şi părinţii cu copii şcolarizaţi vor fi principalii afectaţi de această taxă care, potrivit estimărilor, va duce la creşterea în medie a preţului cărţilor cu 7%-10%”, un timbru de acest fel fiind „singular în rândul statelor membre UE, potrivit informaţiilor furnizate de Federaţia Europeană a Editorilor (FEP), dar şi în rândul membrilor Asociaţiei Internaţionale a Editorilor (IPA)”.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...