Premierul Franţei vrea devalorizarea monedei euro
Referindu-se la politica economică şi bugetară în zona euro, Manuel Valls a afirmat, într-un discurs susţinut în faţa reprezentanţilor patronatului francez, că nu are intenţia ‘să se sustragă de la aplicarea acesteia prin schimbarea regulilor, prin neaplicarea reformelor necesare sau arătând Germania cu degetul ori lansând invective’.
‘La fel ca şi preşedintele republicii, refuz o confruntare absurdă cu Germania şi trebuie să acordăm atenţie proiectului european’, a adăugat el într-o aluzie la atacurile repetate ale fostului ministru al economiei, Arnaud Montebourg, exclus din noul său cabinet.
Într-un interviu acordat în weekend trecut publicaţiei Le Monde, Montebourg din urmă a cerut ‘să se ridice tonul’ în faţa Germaniei, care promovează o politică de austeritate. ‘Franţa nu are de gând să se alinieze axiomelor ideologice ale dreptei germane’, a adăugat fostul ministru, ale cărui declaraţii l-au determinat pe Manuel Valls să anunţe demisia guvernului şi să constituie un alt cabinet cu un nou ministru al economiei, Emmanuel Macron, cu idei mai liberale.
Pe de altă parte, premierul Valls a pus stagnarea creşterii economice a Franţei şi pe seama supraevaluării monedei euro, care afectează competitivitatea exportatorilor francezi, şi a cerut Băncii Centrale Europene să ia noi măsuri pentru devalorizarea acesteia.